Pe 100 de hectare de teren, pe platforma fostei uzine Tractorul, continuă proiectul celei mai mari regenerări rubane din România. Pe lângă locuințe, spații de birouri, un complex comercial uriaș, clinici, grădințe, în curând o școală și o sală pentru sport, Ceetrus, compania care se ocupă de acest proiect, va realiza și un centru de evenimente.
Dezvoltatorul imobiliar, prin vocea lui Tatian Diaconu, în calitatea sa de CEO al Ceetrus România, a anunțat că va regenera și hangarul de avioane (cunoscut de tractoriști drept T40), care are o suprafață de circa 2.000 mp, care va fi reintrodus în circuitul public, ca spațiu de evenimente. Va fi un fel de Berăria H a Brașovului.
„S-au făcut studii, iar clădirea este de-a dreptul remarcabilă. Nu necesită lucrări de rezistență. Este cu adevărat o capodoperă realizată de constructorii vremii, să ridici acele arce din beton armat, fără ca în interiorul hangarului să existe vreun stâlp de susținere. Vom reface întreaga clădire, iar aici dorim să funcționeze un centru de evenimente. Vom păstra întreaga arhitectură. Și la această oră se păstrează suportul mânecii de vânt. Chiar vom arbora și o mânecă de vânt, la final, tocmai pentru a păstra simbolul acestei hale, unde s-a construit primul avion de vânătoare românesc. Mai mult, vrem să refacem scrierea uriașă de pe acoperiș, IAR Brașov”, ne-a declarat Tatian Diaconu.
Istoricul Fabricii IAR
IAR a fost fondată la 1 noiembrie 1925, ca societate pe acțiuni. La început acțiunile au aparținut uzinelor Blériot-Spad și Lorraine-Dietrich, fabricii Astra Arad (care a contribuit cu utilaje și personal de specialitate), precum și statului român (care a contribuit pe lângă terenul pentru construcția uzinelor și amenajarea unui aerodrom, și cu o sumă importantă de bani). În decurs de aproape un deceniu și jumătate, statul român a cumpărat acțiunile deținute de uzinele franceze, astfel că la 1 septembrie 1938 uzinele au devenit în întregime proprietate a statului român , devenind regie autonoma de stat.
Articol preluat din : https://newsbv.ro/