Skip to main content

Cărţile constituie un capital. O carte din bibliotecă ţine la fel de mult ca o casă, pentru sute de ani. De aceea nu este un simplu articol de consum, ci un capital, şi de cele mai multe ori, în cazul oamenilor care sunt la început în viaţă, este singurul lor capital. Thomas Jefferson

Pentru că în fiecare apartament există și o mică bibliotecă, luna aceasta îți explicăm de ce sfaturi este bine să ții cont pentru organizarea și menținerea ei. Suntem siguri că te-ai obișnuit deja cu secțiunea de sfaturi practice din partea îndrăgitei nipone Marie Kondo.

Cărțile, prieteni reci, dar siguri, se regăsesc în orice cămin într-o oarecare măsură. Chiar dacă le iubești, nu este necesar să le păstrezi pe toate, este de părere Marie Kondo. Iar experta în organizare, la rândul său scriitoare, care a declarat că nu are încredere într-o persoană care nu înțelege magia cărților, pornește în scopul organizării de la câteva concepte, de altfel logice.

Premisa de bază în scop de organizare este să nu păstrezi în bibliotecă mai mult de 30 de cărți, chiar dacă sunt multe peste acest număr care ți-au provocat amintiri plăcute. Marie Kondo consideră însă că există cu siguranță cărți care nu adaugă valoare în mod continuu în viața ta. După cum spune chiar ea, cărțile sunt reflexia propriilor tale gânduri și valori.  În Japonia, existând un climat umed care dăunează efectiv cărților, eliminarea acelor volume inutile din biblioteca ta reprezintă un gest justificabil. În cazul în care ideea de a arunca cărțile îți provoacă disconfort, află că tocmai această senzație resimțită reprezintă o parte importantă din procesul de curățare, ajutându-te să înțelegi care sunt valorile tale și ce anume contează pentru tine mai mult. În plus, dacă simți furie la gândul că va trebui să renunți la cărțile tale, înseamnă că privești cărțile ca pe niște obiecte neprețuite. Ca și în cazul altor obiecte din căminul Marie Kondo recomandă ca, dacă o anume carte îți provoacă bucurie, trebuie să o păstrezi. Pentru a înțelege dacă te încearcă acest sentiment, atinge fiecare carte în parte și privește-o cu atenție. Pentru cărțile care nu îți mai provoacă bucurie, mulțumește-le pentru binele adus în viața ta și desparte-te de ele. Indiferent cum privești situația, cu siguranță există câteva cărți care nu mai trezesc sentimente plăcute în bibliotecă.  Cele rămase pot fi organizate pe categorii, pentru a fi ușor de frunzărit de musafiri, dar și pentru tine de a urmări ce tipuri de cărți mai ai de achiziționat.

Din fericire, ai o mulțime de variante care vor face mai plăcut procesul de curățare a bibliotecii tale: le poți dona bibliotecilor publice, școlilor sau grădinițelor, dacă sunt în condiții bune, le poți vinde diverselor anticariate sau chiar online sau poți organiza diverse schimburi cu prietenii bibliofili. Dacă niciuna dintre aceste variante nu este încununată de succes sau dacă ai mai multe cărți care nu sunt în stare foarte bună, poți oricând să le reciclezi, ajutând în același timp mediul înconjurător.

Îți dorim spor la organizare și cât mai multe cărți aducătoare de bucurie în viața ta. Vei descoperi că sentimentul de ușurare după ce vei renunța la cărțile inutile din bibliotecă este mai mare decât îți imaginai.

Sursa foto: www.twincities.com