Skip to main content

Bine te-am regăsit! Îți mulțumim pentru vizita recentă în cartier. Suntem mândri de atmosfera frumoasă pe care ai găsit-o…

Așa este și firesc în fiecare casă și ne bucurăm de oaspeți de fiecare dată.

Apreciem faptul că ți-ai exprimat entuziasmul cu privire la infrastructură, la amenajarea aleilor și a pistelor pentru biciclete și că ai găsit ușor zone de relaxare și de socializare cu vecinii.

Coresi Avantgarden este locul în care fiecare detaliu este #InspiratDeTine și creat pentru ca tu să te bucuri de fiecare moment.

Pentru că lucrurile evoluează în fiecare zi pentru clădirile aflate în construcție, adăugăm în jurnal câteva noutăți cu privire la apartamentele din fazele a treia și a patra.

 

 

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a treia

Blocul A –  au fost recepționate până în prezent 66 de apartamente. O parte dintre beneficiari s-au mutat deja în cartier, iar alte familii încă fac planuri pentru amenajarea locuinței. Recomandările noastre le găsiți aici.

 

Scara B1 – lucrările au avansat pe parcursul lunii August. În prezent toate apartamentele sunt prevăzute cu plăci ceramice, iar stratul de finisare MaltaFina este deja aplicat. Suplimentar, la etajele 7 și 6 echipele de finisori au aplicat vopseaua lavabilă, iar de la etajul 7 până la etajul 3 s-a montat pardoseala din plăci de granit în spațiile comune.

Despre lucrările de instalații îți putem spune că de la etajul 8 până la etajul 4 sunt montate căzile de baie Roca, urmând ca în perioada următoare să se monteze și celelalte obiecte sanitare.

 

Consemnăm în Jurnal faptul că, la scara B2, în toate apartamentele sunt executate lucrările de montare gresie și faianță. A fost aplicat stratul de finisare MaltaFina, iar de la etajul 7 până la parter s-a aplicat și vopseaua lavabilă. De asemenea, în întreaga clădire s-a montat pardoseala din plăci de granit în spațiile comune și pe trepte. În ceea ce privește amenajarea băilor, află că în toate apartamentele din bloc s-au montat căzile de baie, lavoarele și vasele WC. De la parter până la etajul 3 sunt montate și aparatajele electrice.

 

 

Și la blocul C lucrările au avansat. Au fost recepționate până în prezent 46 de apartamente, iar ultimele chei sunt pregătite pentru a-și întâlni beneficiarii în scurt timp. Pentru amenajarea locuinței, nu uita să consulți ofertele partenerilor din programul Smart CityClub.

 

La blocul D finisarea apartamentelor este foarte aproape de finalizare. Hidroizolația în băi, plăcile ceramice și stratul de finisaj MaltaFina au fost aplicate în întregul imobil. Vopseaua lavabilă a fost aplicată la toate etajele, iar ușile de acces în apartamente montate integral. Pardoseala tip parchet este montată, iar ușile interioare sunt montate de la etajul 8 până la etajul 2. În zona spațiilor comune, a holurilor de acces și podestele casei scării află că toate suprafețele circulabile sunt prevăzute cu granit, pereții sunt acoperiți deja cu tencuială decorativă, iar pe tavane au fost aplicate glet și vopsea lavabilă. Știm că vei avea nevoie de spațiu de depozitare cât mai curând. Vestea bună este că boxele de depozitare amplasate la demisol sunt finalizate.

 

Despre momentul în care vei intra în posesia cheii îți putem spune că se apropie. Programarea recepțiilor pentru apartamente a început, primul apartament din acest bloc fiind deja predat. Felicitări primului vecin din blocul D!

 

Evoluția lucrărilor pentru faza a patra

Lucrările de structură, zidărie, tâmplărie exterioară, instalații sanitare, termice și electrice sunt finalizate la blocul Simbol (20). Pe parcursul lunii august s-au încheiat în întregul imobil lucrările de aplicare a tencuielii și de turnare a șapei.

Progres am notat și la lucrările de placare cu gips carton a ghenelor de instalație, iar glafurile interioare aferente ferestrelor sunt montate integral. Cu privire la lucrările de instalații, noutățile intervin la coloanele de gaz finalizate deja, iar la etajele 8 și 7 sunt montate și țevile de distribuție.

Lucrările de finisare a apartamentelor sunt în plină desfășurare. Până în prezent s-au executat hidroizolațiile în toate băile, iar în locuințele situate la etajele 8, 6, 5 și 4 au fost montate plăcile de gresie și faianță. Referitor la fațade, îți putem spune că la final de vară calendaristică lucrările de montare a termosistemului sunt încheiate, toate fațadele fiind prevăzute cu material termoizolant, masă de șpaclu, plasă din fibră de sticlă și tencuială decorativă.

 

 

Blocul Simbol (21), pe lângă lucrările de structură, zidărie, tâmplărie exterioară, instalații sanitare, termice și electrice au fost finalizate în ultimele săptămâni și lucrările de aplicare a tencuielii, de montare a structurii metalice aferente ghenelor de instalații din gips carton și aplicarea șapei. La etajele 5 și 4 s-au executat placările cu gips carton a ghenelor de instalații, iar glafurile din marmură aferente ferestrelor au fost montate.

Cu privire la fațade, notăm în Jurnal că lucrările de montare a termosistemului sunt finalizate, toate fațadele fiind prevăzute cu material termoizolant, masă de șpaclu, plasă din fibră de sticlă și tencuială decorativă.

 

 

Progrese majore s-au înregistrat și la blocul Accent (corp 22). Sunt finalizate lucrările de structură, zidărie, instalații sanitare, termice și electrice. Tâmplăria PVC este montată de la parter până la etajul 7. In privința lucrărilor de hidroizolare, pentru terasa superioară lucrările sunt executate, iar balcoanele și logiile de la parter până la etajul 7 sunt hidroizolate perimetral.

 

 

Blocul Accent (corp 23) – are finalizată structura de rezistență. Lucrările de zidărie și de montare a tâmplăriei PVC sunt încheiate în întregul bloc. Progresul pentru lucrările de execuție a instalațiilor sanitare, termice și electrice a fost înregistrat de la parter până la etajul 6. Lucrările de aplicare a tencuielii sunt executate de la etajul 6 până la etajul 2, iar structura metalică aferentă ghenelor de instalații din gips carton este executată la etajele 4 și 3.

În ceea ce privește lucrările de hidroizolare, terasa superioară este finalizată integral, iar balcoanele și logiile sunt hidroizolate perimetral.

 

Corpul 24 –  structura de rezistență și lucrările de zidărie sunt finalizate. Instalațiile sanitare și termice sunt executate de la parter până la etajul 4, iar instalațiile electrice sunt executate de la parter până la etajul 2. Lucrările de hidroizolație a pereților de la demisol și hidroizolația terasei superioare sunt finalizate.

 

 

Corpul 25 –  structura de rezistență și lucrările de zidărie sunt executate integral. Tâmplăria exterioară și instalațiile sanitare și termice sunt executate la parteretajele 1, 5 și 6.

Cu privire la lucrările de hidroizolare putem adăuga că, atât la pereții exteriori de la demisol, cât și la terasa superioară lucrările sunt încheiate.

Structura de rezistență este finalizată până la etajul 2 în cadrul blocului 26. În prezent echipele de structuriști lucrează la realizarea planșeului peste etajul 3. De asemenea, pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație.

 

Despre corpul 27 notăm că are structura de rezistență realizată până la etajul 2. Echipele de structuriști lucrează la realizarea planșeului peste etajul 3. Și în cazul acestui imobil aflat în construcție îți putem spune că pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație.

 

 

In ceea ce privește stadiul lucrărilor la blocurile 31 și 32, află că structura acestora de rezistență este în plin proces de execuție.

Au fost finalizate fundațiile, precum și lucrările de structură de la demisol, parter și etajul 1.

La final de August echipele de structuriști sunt concentrate pe realizarea planșeului peste etajul 2. Și în cazul acestor două blocuri îți putem confirma că pereții exterior de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație.

 

Am lăsat la final noutățile cu privire la blocurile 33 și 34. Vara se încheie cu fundația si lucrările de structură de la demisolparter și etajul 1 finalizate.

 

În prezent echipele de structuriști execută pereții din beton armat de la etajul 2 pentru corpului 33, respectiv planșeul peste etajul 2 în cazul corpului 34.

 

 

Cam atât din șantier la finalul verii. Dacă te pregătești pentru începerea noului an școlar, îți dorim mult succes. Să ai zile senine. Pe curând…