Skip to main content

Luna septembrie a trecut grăbită, și, o dată cu ea, toamna s-a grăbit să se instaleze în calendar. Străzile din cartier răsună de agitația glasurilor zglobii ale copiilor. Zilele trecute am surprins părinții și elevii ce s-au strâns cu mic cu mare, după program, pentru a împărtăși impresii, așa cum se cuvine între vecini, despre deschiderea unui nou an școlar. Am surprins o atmosferă vibrantă, plină de emoție, simțind nevoia să imortalizez câteva momente din poveștile de viață care se scriu în cartier.

Este timpul pentru noi începuturi…

Este timpul și pentru o nouă pagină în Jurnal…

 

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a treia

Blocul A  din faza a treia, apartamentele au fost recepționate integral. O parte dintre vecini s-au instalat deja, fiind un sprijin real pentru cei care abia acum fac planuri pentru amenajarea locuinței.

 

Scara B1 –  s-au înregistrat progrese mari în prima lună de toamnă. Se culeg roadele…

În toate apartamentele sunt executate lucrările de montare a plăcilor ceramice. A fost aplicat stratul de finisare MaltaFina, iar de la etajul 7 până la parter s-a aplicat și vopseaua lavabilă. Ușile de acces în locuință sunt montate de la etajul 7 până la etajul 1, iar parchetul este montat de la etajul 7 până la etajul 4. În perioada imediat următoare se vor monta și ușile. De asemenea, în întreaga clădire s-a montat pardoseala din plăci de granit în spațiile comune și pe trepte. În ceea ce privește amenajarea băilor, află că în toate apartamentele din bloc s-au montat căzile de baie Roca, lavoarele și restul obiectelor sanitare. De asemenea, toate apartamentele sunt prevăzute cu aparataje electrice și centrale termice.

 

Scara B2 – finisarea apartamentelor este aproape de finalizare. Hidroizolația în băi, plăcile ceramice și stratul de finisaj MaltaFina au fost aplicate în întregul imobil. Vopseaua lavabilă a fost aplicată la toate etajele, iar ușile de acces în apartamente au fost montate integral. Atât pardoseala tip parchet, plintele, cât și ușile interioare sunt montate în întregul bloc. În zona spațiilor comune, a holurilor de acces și podestele casei scării toate suprafețele circulabile sunt prevăzute cu granit. Pereții sunt acoperiți deja cu tencuială decorativă, iar pe tavane au fost aplicate glet și vopsea lavabilă. Știm că vei avea nevoie de spațiu de depozitare în curând. Vestea bună este că boxele de depozitare amplasate la demisol sunt finalizate. In prezent se fac ultimele retușuri și se montează accesorii pentru a avansa spre următorul pas: recepția apartamentelor. Momentul în care vei intra în posesia cheii se apropie, programarea recepțiilor pentru apartamente fiind demarată deja.

 

Blocul C –  adăugăm noutăți în Jurnal. Apartamentele au fost recepționate în totalitate. Noilor vecini le dorim spor la amenajarea locuinței.

 

Blocul D –  lucrările aferente apartamentelor sunt încheiate. Urmează a fi finalizate lucrările ce țin de balustrada interioară, accesul în bloc, precum și placarea cu PAL a ghenelor amplasate pe casa scării, unde se regăsesc contoarele. S-au recepționat 28 de apartamente și au mai rămas alte 19.

 

 

Evoluția lucrărilor pentru faza a patra

Blocul Simbol (20) –  momentan lucrările de finisare a apartamentelor sunt în plină desfășurare. Până în prezent sunt finalizate lucrările de zidărie, montare tâmplărie PVC, aplicare tencuială, șapă, ghene din gips carton. Sunt executate toate instalațiile sanitare, termice, electrice și de gaz. In ceea ce privește lucrările de finisare, află că în toate apartamentele sunt montate deja gresia, faianța, glafurile interioare din marmură la ferestre, precum și stratul de finisare MaltaFina. Suplimentar, apartamentele situate de la etajul 8 până la etajul 4 sunt prevăzute cu vopsea lavabilă. Și holurile de acces în apartamente sunt placate cu granit. Referitor la fațade, lucrările de montare a termosistemului sunt încheiate; toate balcoanele și logiile sunt prevăzute cu hidroizolație și gresie de exterior.

 

Blocului Simbol (21) –  lucrările au avansat, ajungând la stadiul de finisare a apartamentelor. Până în momentul de față sunt finalizate în totalitate lucrările de structură, zidărie, tâmplărie PVC, tencuială, șapă, ghene din gips carton, precum și toate instalațiile sanitare, termice și electrice. Coloanele de gaz sunt finalizate deja, iar la etajele 8 și 7 sunt montate și țevile de distribuție. Au fost executate și lucrările de montare a termosistemului și lucrările de hidroizolare a teraselor și balcoanelor. In privința finisării apartamentelor  notăm în Jurnal că apartamentele de la etajele 5, 4 și 3 sunt prevăzute deja cu hidroizolație în băi, gresie și faianță, glafuri interioare din marmură la ferestre, iar holurile de acces în apartamente la etajele menționate sunt placate cu granit.

 

Blocul Accent (corp 22) – a inregistrat progrese majore . Sunt finalizate lucrările de structură, zidărie, instalații sanitare, termice și electrice, precum și hidroizolația terasei superioare. Tâmplăria PVC este montată în totalitate, iar balcoanele și logiile sunt hidroizolate perimetral. In plus, s-au montat coloanele de gaz, tencuiala este aplicată de la etajul 8 până la etajul 4, iar structura metalică aferentă ghenelor de instalații este realizată la etajul 6. In ceea ce privește lucrările aferente exterioarelor, află că toate fațadele sunt prevăzute cu polistiren și vată minerală, iar la fațada vestică deja s-a aplicat în proporție de 40% plasa din fibră de sticlă și masa de șpaclu.

 

Blocul Accent (corp 23) –  are finalizată structura de rezistență, lucrările de zidărie, instalații sanitare, termice și electrice, precum și hidroizolația terasei superioare. Tâmplăria PVC este montată în totalitate, iar balcoanele și logiile sunt hidroizolate perimetral. Lucrările de aplicare a tencuielii și montarea structurii metalice aferente ghenelor de instalații din gips carton s-au finalizat, iar șapa este turnată de la etajul 5 până la etajul 1. De asemenea, de la etajul 5 până la etajul 2 s-au montat glafurile interioare din marmură la ferestre, la etajele 4 și 3 s-au placat cu gips carton ghenele de instalații și s-au realizat coloanele de gaz.

In ceea ce privește lucrările de exterior, află că toate fațadele sunt prevăzute cu polistiren și vată minerală, iar la fațada est deja s-a aplicat plasa din fibră de sticlă și masa de șpaclu.

 

Corpul 24 cele mai importante lucrări în acest pas – structura de rezistență și lucrările de zidărie – sunt finalizate. Instalațiile sanitare și termice sunt executate în întregul bloc, iar instalațiile electrice sunt executate de la parter până la etajul 7. Tâmplăria PVC este montată de la parter până la etajul 6, iar balcoanele și logiile de la parter până la etajul 4 sunt prevăzute cu hidroizolație perimetrală. Lucrările de hidroizolație a pereților de la demisol și hidroizolația terasei superioare sunt încheiate. La exterior au fost montate schele pe toate laturile, urmând a se demara lucrările de aplicare a termosistemului aferent fațadelor.

 

Corpul 25 structura de rezistență, lucrările de zidărie, montarea tâmplăriei PVC și instalațiile sanitare și termice sunt executate integral. Cu privire la lucrările de hidroizolare putem menționa că, atât la pereții exteriori de la demisol, cât și la terasa superioară lucrările sunt finalizate. Balcoanele și logiile sunt prevăzute cu hidroizolație perimetrală.

 

Blocului 26 – Structura de rezistență este finalizată până la etajul 3. În prezent echipele de structuriști lucrează la realizarea planșeului peste etajul 4. In plus, pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație, iar de la demisol pana la etajul 2 s-a executat zidăria din cărămidă.

 

Corpul 27 –  notăm în Jurnal că are structura de rezistență realizată până la etajul 3. Echipele de structuriști lucrează la realizarea pereților de la etajul 4. Și în cazul acestui imobil aflat în construcție îți putem spune că pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație, iar de la demisol până la etajul 2 s-a executat zidăria din cărămidă.

 

Corpul 31 – are structura de rezistență realizată până la etajul 3. Echipele de structuriști lucrează la realizarea pereților de la etajul 4. Și în cazul acestui bloc aflat în construcție îți putem spune că în acest moment pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație.

 

Blocul 32  – consemnăm că are structura de rezistență realizată până la etajul 3. Echipele de structuriști lucrează la realizarea pereților de la etajul 4. Și în cazul acestui imobil, la final de septembrie, pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație, iar la parter și etajul 1 s-a executat zidăria din cărămidă.

 

Corpul 33 structura de rezistență a fost realizată până la etajul 3. Echipele de structuriști lucrează la realizarea planșeului peste etajul 4. Și în cazul acestui imobil aflat în construcție îți putem spune că în prezent pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație..

 

Blocul 34 te informăm că are structura de rezistență realizată până la etajul 3. Echipele lucrează la realizarea pereților de la etajul 4. Și în cazul acestui bloc pereții exteriori de la demisol deja sunt prevăzuți cu hidroizolație.

 

După cum poți observa, echipele din șantier au înregistrat progrese vizibile și s-au coordonat în vederea pregătirii lucrărilor ce vor fi executate în sezonul de toamnă.

Pentru noi rezultate te așteptăm și luna viitoare pe blog să descoperi o nouă pagină din Jurnal.