Skip to main content

Jurnal pe șantier… noiembrie 2019

 

Această filă din jurnal nu putea începe fără o urare, pentru noi toți, de Ziua Națională. Pe 1 Decembrie, românii din toate colțurile lumii sărbătoresc momentul marii uniri. Este ziua României, țara în care noi am crescut și am învățat. În care mulți dintre noi muncim. Țara unde ne-am format și unde am ales să locuim. La mulți ani, dragi români!

Ziua Naţională este în acelasi timp şi un prilej de reflecţie, un moment în care avem datoria să ne cinstim eroii și trecutul, să ne rememorăm valorile pe baza cărora a fost creat statul român: credinţa, corectitudinea şi solidaritatea. Să nu uităm că o naţiune unită este fundaţia unui stat puternic şi că fără implicarea noastră activă în viaţa publică, în societate, nu putem avea o țară puternică, demnă şi prosperă.

Noi, în calitate de dezvoltatori imobiliari, ne-am propus să facem din România un loc mai bun de trăit. Nu e mereu ușor, dar facem constant pași în această direcție. Unele rezultate sunt consemnate lunar, chiar aici, în Jurnal.

 

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a treia

Cu doi ani în urmă conturam pe hârtie planurile pentru faza a treia a proiectului Coresi Avantgarden. Conceptul reprezintă o metaforă, o reinterpretare modernă a alăturării trecut – viitor. Ne-am dorim să conservăm memoria locului. Astăzi oricine poate observa că trecutul se reflectă atât în conceptul arhitectural, cât și în spațiul public. Iar Aleea Aviatorilor a devenit un punct de atracție pentru brașoveni.

Ce s-a întâmplat cu cele 288 de unități locative din această etapă?

După cum ai aflat deja în urmă cu o lună, toate locuințele din Blocul A sunt predate. Echipele din șantier au avansat și la Blocul B. La prima scară au fost recepționate toate cele 55 de apartamente. La scara B2 numărul unităților recepționate a ajuns la 49. Ultimul spațiu comercial va fi recepționat în perioada următoare.  Și la blocurile C și D lucrările sunt aproape încheiate. Până la finalul acestui an și ultima cheie va fi predată beneficiarului său.

 

Evoluția lucrărilor pentru faza a patra

Blocul Simbol (20) – lucrările de finisare a apartamentelor sunt în curs de finalizare, momentan realizându-se ultimele retușuri. In toate locuințele au fost montate plăcile ceramice, glafurile interioare din marmură la ferestre, precum și stratul de finisare MaltaFina. Toate unitățile sunt prevăzute cu vopsea lavabilă albă, uși de acces în apartamente și interioare, parchet laminat sau din lemn. In ceea ce privește spațiile comune îți putem spune că holurile de acces în apartamente și treptele sunt deja placate cu granit, urmând a fi finalizate lucrările de aplicare a tencuielii decorative din casa scării și placarea cu PAL a ghenelor unde sunt montate contoarele instalațiilor. Toate apartamentele sunt echipate cu obiecte sanitare, centrale termice, radiatoare și aparataj electric. Bifăm și finalizarea fațadelor; suplimentar, față de luna anterioară, au fost finalizate și lucrările de montare a balustradelor metalice și glafurile exterioare aferente parapeților logiilor. Am demarat în luna noiembrie și procesul de recepționare a apartamentelor, până în prezent fiind predate 3 chei beneficiarilor.

Blocul Simbol (21) – lucrările se află în stadiu avansat de finalizare a apartamentelor. Toate locuințele  sunt prevăzute cu gresie, faianță, glafuri interioare din marmură la ferestre, strat de finisare MaltaFina, vopsea lavabilă albă, uși de acces în apartamente, parchet laminat sau din lemn si uși interioare. De asemenea, toate unitățile sunt echipate cu obiecte sanitare, centrale termice, radiatoare și aparataj electric. La spațiile comune notăm în Jurnal faptul că holurile de acces în apartamente și treptele sunt placate cu granit, urmând a se aplica integral tencuiala decorativă pe casa scării și a se finaliza placarea cu PAL a ghenelor în care sunt montate contoarele instalatiilor. Lucrarile aferente fațadelor sunt finalizate, balustradele metalice și glafurile exterioare fiind montate.

Programarea recepțiilor a început, primii beneficiari vor primi cheile în luna deecembrie.

 

Blocul Accent (22). La acest bloc din faza a patra lucrările de finisare a apartamentelor sunt în plină desfășurare. S-a aplicat hidroizolația în băi, glafurile interioare din marmură sunt montate, iar plăcile ceramice au fost montate în apartamentele de la etajele 7, 6 și 5. În schimb, apartamentele situate de la etajul 8 până la etajul 6 sunt prevăzute cu stratul de finisare MaltaFina, iar de la etajul 5 până la etajul 1 aceste lucrări sunt executate în proporție de 80%. In ceea ce privește execuția lucrărilor exterioare aferente imobilului, află că montarea termosistemului este încheiată, iar logiile sunt prevăzute cu hidroizolație și gresie de exterior.

Blocul Accent (23). Aici echipele lucrează la finisarea apartamentelor. La final de noiembrie sunt finalizate în totalitate lucrările de structură, zidărie, tâmplărie PVC, tencuială, aplicarea șapei, execuția ghenelor din gips carton, precum și toate instalațiile sanitare, termice, electrice. In ceea ce privește finisajele, toate unitățile sunt prevăzute cu hidroizolație în băi, gresie și faianță, glafuri interioare din marmură la ferestre, precum și stratul de finisaj MaltaFina și vopsea lavabilă. Progresul înregistrat față de luna octombrie este legat și de montarea ușilor de acces în apartamente la cele situate la etajele 5 și 4, iar de la etajul 5 până la etajul 3 obiectele sanitare au fost montate în proporție de 80%.

La fațade lucrările de montare a termosistemului sunt încheiate. Toate balcoanele și logiile sunt prevăzute cu hidroizolație și gresie de exterior. In următoarea perioadă se vor demara lucrările de montare a glafurilor de protecție și a balustradelor metalice.

 

La blocul 24 echipele au finalizat structura de rezistență, lucrările de zidărie, lucrările de montaj a tâmplăriei PVC, instalațiile sanitare, termice și electrice. Tencuiala a fost aplicată la etajele 9, 8, 7, 4 și 3, la celelalte etaje procedura fiind în curs de execuție. Pentru structura metalică a ghenelor din gips carton, prevăzute să mascheze instalațiile, stadiul este avansat la etajele 8, 4 și 3, iar la etajul 4 a fost turnată șapa. În ceea ce privește execuția lucrărilor de arhitectură exterioară, notăm în Jurnal că sunt finalizate lucrările de hidroizolare a terasei superioare și a terasei circulabile, iar logiile sunt prevăzute cu hidroizolație perimetrală. Fațadele de pe zona de nord, sud și est sunt prevăzute cu tencuială decorativă, urmând a se finaliza în scurt timp și fațada vestică.

Structura de rezistență a Blocului 25 este finalizată. Lucrările de aplicare a tencuielii s-au finalizat de la etajul 5 până la etajul 1. Structura metalică aferentă ghenelor din gips carton și șapa sunt executate de la etajul 5 până la etajul 2. In privința lucrărilor de arhitectură exterioară, notăm finalizarea hidroizolației pentru terasa superioară, a terasei circulabile, cât și hidroizolația perimetrală aferentă logiilor. Ce presupune acest lucru? Detalii aici. De menționat faptul că lucrările de finisare a fațadelor sunt în plină desfășurare. Pe parcursul lunii noiembrie fațadele nord, sud și est au fost prevăzute cu polistiren și vată minerală, iar masa de șpaclu și plasa din fibră de sticlă au fost aplicate pe fațadele nord și sud. Fațada nordică este prevăzută și cu tencuială decorativă.

 

Blocul 26 – Structura de rezistență este finalizată până la etajul 5. În prezent echipele de structuriști lucrează la realizarea ultimului planșeu, peste etajul 6. De la demisol până la etajul 4 s-a executat zidăria din cărămidă, iar tâmplăria PVC este montată de la parter până la etajul 3. Tot de la parter până la etajul 3 este aplicată hidroizolația perimetrală în logii. Instalațiile electrice sunt montate de la demisol până la etajul 3, iar instalațiile sanitare și termice sunt executate de la parter până la etajul 2.

Structura de rezistență a Blocului 27 este finalizată până la etajul 3. Echipele de structuriști lucrează la realizarea stâlpilor și pereților din beton armat de la etajul 4. De la demisol până la etajul 3 sunt executate lucrările de zidărie de cărămidă, de montare a tâmplăriei PVC și de aplicare a hidroizolației perimetrale aferentă logiilor. De la parter până la etajul 3 au fost realizate instalațiile sanitare, termice și electrice.

 

Pentru blocul 31 avem vești excelente, întrucât s-a finalizat structura de rezistență. În stadiu avansat se află și lucrările de zidărie din caramida, aceasta fiind executate de la parter până la etajul 5, dar și lucrările de montare a tâmplăriei exterioare din PVC, aceasta find montată de la parter până la etajul 2. De la parter până la etajul 2 sunt executate lucrările de hidroizolație perimetrală aferente logiilor.

Notăm în Jurnalul Coresi Avantgarden și noutățile cu privire la Blocul 32.  Imobilul are structura de rezistență realizată până la etajul 6. Echipele de structuriști lucrează la realizarea pereților din beton armat de la etajul 7. Pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație, iar de la parter până la etajul 4 s-a realizat zidăria din cărămidă. Tâmplăria exterioară PVC și hidroizolația perimetrală aferentă logiilor au fost finalizate de la parter până la etajul 3. Tot pentru aceste nivele s-au realizat și instalațiile electrice.

 

Veștile bune continuă la Blocul 33, unde structura de rezistență a fost finalizată. Pereții exteriori de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație, la parter și etajul 1 al clădirii zidăria din cărămidă este finalizată, iar de la etajul 2 până la etajul 4 lucrările sunt în curs de execuție, urmând a fi finalizate în săptămânile care urmează. Tot în curs de execuție sunt și lucrările de montare a tâmplăriei exterioare din PVC, pentru parter și etajele 1 și 2.

In cazul Blocului 34 progrese se înregistează tot la structura de rezistență, aceasta fiind realizată până la etajul 6. În prezent se lucrează la realizarea planșeului peste etajul 7. Pereții exteriori de la demisol au deja hidroizolația executată, iar zidăria de cărămidă este realizată de la parter până la etajul 4. Au fost demarate lucrările de montare a tâmplăriei PVC în luna noiembrie. Tamplaria exterioară este montată de la parter până la etajul 3, iar hidroizolația perimetrală aferentă logiilor este executată de la parter până la etajul 2.

 

Deși pe șantier luna care tocmai a început este una mai scurtă, planificarea și execuția merg până în mână pentru a încheia lucrările în acest an așa cum am prevăzut. Până la ultima filă a jurnalului 2019 îți dorim să te bucuri de magia începutului de iarnă și de primele sărbători din luna decembrie. Pe curând! 😉