Skip to main content

Daniela Kasper: „Am încheiat anul 2020 cu 2020 de apartamente predate

Diversificarea spațiilor de întâlnire comunitară, consolidarea infrastructurii și dezvoltarea comunității de afaceri se numără printre obiectivele companiei Kasper Development în cea de-a cincea fază de construcție a cartierului Coresi Avantgarden. Lansat în anul 2016, planul de reintegrare urbană a fostelor platforme industriale Tractorul și I.A.R. Brașov a fost gândit în cinci etape de dezvoltare, care vor fi finalizate într-un interval de zece ani. „Am predat, în medie, câte un apartament pe zi în cei patru ani trecuți de la începerea lucrărilor de reconstrucție. Anul 2021 deschide o nouă fază de dezvoltare. Vom construi noi locuințe, elemente de infrastructură și noi spații destinate educației, culturii și întâlnirilor comunitare”, spune Daniela Kasper, director general al companiei Kasper Development.

Rep: Reabilitarea platformelor industriale Tractorul și I.A.R. Brașov nu reprezintă doar cel mai complex proiect de regenerare urbană din România, ci, probabil, și cel mai dificil dintre acestea. Cum priviți lucrurile acum, după patru ani de la start? 

Daniela Kasper: Prin 2013, cu trei ani înainte de a fi încheiat parteneriatul cu Ceetrus, am urcat pe o movilă, singura pe care am găsit-o, încercând să arunc o privire peste un gard înalt care ascundea o priveliște dezolantă: grămezi de pământ amestecat cu plăci de beton rupte, stâlpi aplecați sau doborâți, trârând după ei cabluri atârnate, gropi – adânci și multe -, umplute cu apă și noroi. Mi-am spus că aici nu se va construi niciodată, pentru că nimeni nu va dori să locuiască într-o zonă atât de tristă. Privesc acum cu nostalgie în trecut. Locul pe care l-am considerat fără atracție ascundea, de fapt, o șansă unică, uriașă. Sărbătorim azi 2.000 de apartamente, construite într-un ansamblu rezidențial frumos și viu, în care îți dorești să locuiești. O dantelărie urbanistică, forfotă și efervescență umană, viață, bucurie și emoție.

Începutul unei noi etape este, totodată, și un moment de bilanț. Care considerați că au fost cele mai mari realizări din ultimii ani?

Privilegiul special de a contribui la cel mai amplu proiect de regenerare urbană dezvoltat până acum în România. De asemenea, șansa de a realiza acest proiect în parteneriat cu o multinațională puternică, o companie care funcționează pe principii ierarhice rigide, mai stricte decât ar permite o cultură antreprenorială bazată pe flexibilitate și agilitate. Este o onoare pentru noi să participăm la procesul de transformare fizică a unei zone industriale distruse, de la care, până nu demult, îți întorceai privirea, într-un cartier plin de viață, dinamic și efervescent, animat de oameni și de activitate comercială. Am construit un cartier viu, respectând standardele europene de locuire și promovând un concept al bunăstării și calității vieții unic în România și la nivel continental. Apogeul acestei experiențe a fost, fără îndoială, faptul că am reușit să construim o echipă. Avem alături oameni minunați, profesioniști, motivați, care vin în fiecare zi cu zâmbetul pe buze la locul de muncă.

Care sunt proiectele de responsabilitate socială în care v-ati implicat și de ce le-ați ales?

Fiecare reușită ne-a motivat să dăruim, să fim mai competenți în angajamentul social și mai activi în susținerea proceselor de schimbare, pentru a îmbunătăți viața oamenilor și a comunității. Parte dintr-un proiect mai amplu de responsabilitate socială, ne-am implicat în reabilitarea Secției de Urologie a Spitalului Tractorul din Brașov, lucrare finalizată în octombrie 2018. Susținem proiectele centrului „Raza de speranță” din Brașov, specializat în recuperarea și reintegrarea socială a persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist. Pentru că educația este cel mai important motor de dezvoltare al unei comunități, am înființațat, în parteneriat cu compania franceză Ceetrus, centrul educațional Cartier Hub, un spațiu interactiv de socializare, dezvoltare și antreprenoriat, gâzduit de centrul comercial Coresi. Experiența anului trecut ne-a adus încă și mai aproape unii de alții și ne-a reamintit că solidaritatea este vitală atât pentru comunitatea de afaceri, cât și pentru societate, în ansamblul său. Rămânem, deci, un partener de încredere pentru clienții noștri, pentru colaboratorii noștri și pentru comunitatea din care facem parte și contribuim, încă de la începutul anului trecut, pentru sprijinirea oamenilor și a instituțiilor implicate în gestionarea crizei sanitare.

sursa: www.bizbrasov.ro