Skip to main content

Jurnal de șantier 

 

Am transformat Coresi Avantgarden într-un un spațiu magic al copilăriei, cu brazi eleganți și ghirlande de lumini strălucitoare. It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas… Pietonala Camil Petrescu e locul de întâlnire din cartierul general de iarnă, decorul unei cărți de povești care ne adună în fiecare seară cu promisiuni de vacanță și cu refrenele unui anotimp fermecător. Miroase a vin fiert cu scorțișoară și a ciocolată cu lapte și caramel. Santa Claus is Coming to Town!

Primele săniuțe deschid pârtia, astfel încât Moșul să alunece apoi lin spre inimi bune, pline de speranță. Suntem prinși în viteza amețitoare a Crăciunului, dar nu uităm ceea ce contează cu adevărat: să dăruim, să împărtășim și să păstrăm bucuriile care înfruntă timpul, pentru a ne reaminti că suntem mai fericiți împreună. Avem un zâmbet în plus pentru cei care sunt singuri, un cadou în plus pentru cei strâmtorați și o speranță în plus că, prin deschidere și generozitate, comunitatea noastră este, de la un an la altul, mai puternică. Reiterăm, simplu și elegant, principiile noului urbanism, revendicând cel mai vechi rost al acestuia, acela de a ține oamenii laolaltă. În Coresi Avantgarden nu avem doar clădiri, ci și spații între ele, locuri pregătite acum să celebreze un nou început, într-o familie mare și durabilă. Mergem la filme bune, în magazine și la restaurante doar pentru a ne revedea, recunoscători că putem fi împreună în anotimpul apropierii. Uităm adesea mașinile în parcări, iar din tihna unei vieți “la pas”, putem vedea ce prăvălie nouă s-a mai deschis, ce chipuri noi zâmbesc pe străzi sau care vecin are nevoie de ajutor la dat zăpada. Veți spune că sunt lucruri de bun simț… iar bunul simț devine magic într-o seară rece de decembrie, în care ai cumpărat un brad și câteva suluri de hârtie creponată și mergi spre casă, schimbând la fiecare colț de stradă câteva vorbe cu vecinii. Un astfel de drum chiar este vrăjit. Cu fiecare pas adăugat pe caldarâm într-o asemenea seară, înaintezi, de fapt, pe tărâmul miracolelor de Crăciun.

Așteptăm și oaspeți. Imaginăm cele mai frumoase povești pentru oricine visează să dispară, măcar și numai la final de an, în decorul primitor al unui sat urban, fie real și istoric, fie construit pentru comunități legate prin pasiuni, cum ar fi gustul pentru vacanțe și sporturi de iarnă. Iar noi ne mândrim cu ambele! În inima unui orășel fermecat, înconjurat de munți și păduri, te așteptăm cu un strat gros de zăpadă, cu specialități gourmet, cu bule efervescente în jacuzzi dar, mai ales, cu cadoul pe care-l doreai demult: un timp de calitate alături de cei dragi. Am pregătit în impecabile detalii reședințele The Alley by Kanopian, o suită de apartamente în regim hotelier pentru cei deschiși să cunoască lumea, să exploreze sau pur și simplu dornici să se relaxeze într-un cartier montan fermecător. Pentru gusturi sofisticate, Kanopian Penthouse Hotel pune cinci stele în aventura Crăciunului, cu mătăsuri foșnitoare în încăperi de lux, bucătărie de înaltă clasă, in-room dining, șofer personal sau servicii concierge non-stop, printre multe alte delicii cu care ne răsfățăm oaspeții iarna asta. Oh, the weather outside is frightful, but inside is so delightful…

Unii vin și pleacă, iar alții rămân cu noi pentru o viață… nouă. Scrisorile pe care le-am primit la acest sfârșit de an pe adresa Moșului poartă, cu toatele, gânduri de mai bine și speranțe pentru un nou început: All I want for Christmas is a brand new home! Lasă loc sub brad unui nou vis de iarnă, iar noi ți-l dăruim frumos, elegant și prețios, așa cum l-ai descris, pe un petic de hârtie, într-o noapte misterioasă de decembrie. Pe șantier, imaginăm fundații și structuri de rezistență pentru cele mai importante dintre planurile tale. Rămâi cu noi, citind lună de lună acest jurnal care-ți aduce vești bune, astfel încât să fii întotdeauna la curent cu stadiul lucrărilor. Vom petrece în curând prima iarnă împreună, în cel mai frumos și mai tânăr cartier al Brașovului. Și, până când ne vom revedea…,

…Have yourself a merry little Christmas

Let your heart be light… !

 

Faza 5

Blocul 38: Instalațiile sanitare și cele electrice sunt în plin proces de montare

Echipele noastre din teren se concentrează asupra Blocului 38, unde au fost finalizate lucrările aferente structurii de rezistență, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la demisol, umpluturile perimetrale, precum și lucrările de zidărie. Tâmplăria PVC exterioară este montată de la etajul 1 până la etajul 6, iar la aceste etaje sunt executate și lucrările de hidroizolare perimetrală a logiilor și a balcoanelor. Pe parcursul lunii noiembrie au fost demarate și lucrările de aplicare a tencuielii, care au fost finalizate în cazul etajelor 1 și 2. La etajul 1 am demarat și lucrările de montare a structurii metalice care va susține ghenele din gips-carton pentru mascarea instalațiilor sanitare.

Dacă tot le-am pomenit, află din acest jurnal că atât instalațiile sanitare, cât și cele electrice sunt în plin proces de realizare. Până în prezent, instalațiile electrice sunt executate de la demisol până la etajul 4, iar instalațiile sanitare sunt executate la etajele 1, 2 și 3.

Evoluții s-au înregistrat și în cazul lucrarilor de anvelopare a clădirii. Până în prezent, sunt finalizate lucrările de hidroizolare a terasei superioare, iar terasa circulabilă amplasată la etajul 6 este prevăzută cu stratul de difuzie a vaporilor și termoizolație. Schela este montată pe toate fațadele și, între timp, au fost demalarate și lucrările de placare a fațadelor cu vată minerală. La fațada Nord tocmai au început lucrările de placare cu vată minerală, iar camera centralei termice de la etajul tehnic este deja prevazută cu stratul de izolare termică.

Blocul 39:  Au fost demarate lucrările de aplicare a tencuielilor interioare

Și la Blocul 39 sunt finalizate lucrările aferente structurii de rezistență, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la demisol, precum și umpluturile perimetrale. Pereții exteriori de închidere și pereții interiori de compartimentare din zidărie sunt în curs de finalizare, până în prezent aceste lucrări fiind finalizate la demisol, parter, etajul 1, 2, 3, 4 și 6. Etajul 5 este executat în proporție de 30%.

Tâmplăria exterioară din PVC este montantă la etajele 1, 2, 3 și 6, iar lucrările de hidroizolare perimetrală a logiilor și a balcoanelor sunt executate la toate etajele. Au fost demarate și lucrările de aplicare a tencuielilor interioare, până în prezent fiind finalizate pentru etajele 1 și 2.

Am progresat și în cazul instalațiilor interioare. Cele electrice sunt finalizate la demisol, parter, etajele 1, 2 și 3, iar la etajul 6 sunt executate în proporție de 50%. Instalațiile sanitare sunt executate la etajele 1, 2 și 3.

Dacă este să ne referim la lucrările de anvelopare a clădirii, află că schela este montată deja pe toate fațadele și au fost demarate lucrările de placare a acestora cu vată minerală. Progrese s-au înregistrat și în cazul lucrărilor de hidroizolare a clădirii sau hidroizolarea terasei superioare, care au fost executate în totalitate. Terasa circulabilă amplasată la etajul 6 este prevăzută cu strat de difuzie a vaporilor și termoizolație.

Blocurile 40 și 41: se lucrează la structura de rezistență

Am avansat destul de mult și în cazul blocurilor 40 și 41, unde continuă lucrările de realizare a structurii de rezistență. Pentru fiecare dintre construcții, aceasta se află în diferite etape de execuție.

În cazul Blocului 40, echipele de structuriști lucrează momentan la realizarea planșeului peste etajul 1. Până în prezent au fost finalizate lucrările de structură aferente fundației, demisolului și parterului. Pereții perimetrali de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație și au fost executate umpluturile perimetrale.

La structura de rezistență a blocului 41 sunt executate lucrările aferente radierului general, de aseenea, pereții, stâlpii și planșeul din beton armat de la demisol, parter, etajului 1 și etajului 2. Momentan, echipele de structuriști sunt concentrate pe realizarea stâlpilor din beton armat de la etajul 3. Și în cazul acestui bloc, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat și umpluturile perimetrale sunt executate.