Skip to main content

August s-a topit în tihna lui septembrie, care a lungit umbrele pe cadranele solare și a îmbrăcat aleile în adieri cu gust de măr. Vacanțele de vis ne-au spus la revedere, iar noi le-am promis că nu le vom uita. Așteptăm gutuile și mustul în atmosfera confortabilă de acasă, sărbătorind toamna cu concerte și festivaluri, cu seri în cafenele, cu filme și cărți bune sau cu prieteni de demult. Toropeala de vară s-a pierdut în aerul limpede al dimineților de alergare, în zornăitul rolelor pe asfalt sau în vuietul mingilor de baschet care-și ispitesc prietenii cu aventuri și victorii. Țâșninim cu bicicletele pe cărări de munte și savurăm fiecare mic succes la competițiile sportive care au loc mai mereu la noi. Din când în când, sportul chiar guvernează cartierul nostru, năvălind pe străzi cu reguli noi, cu o mulțime de medalii și cu propria pleiadă de stele. S-a întâmplat în ultimele zile, când am avut tot felul de oaspeți importanți, de la super-Eroii Brașovului, la marii sportivi participanți la Turul Ciclist al României!

 

Coresi Avantgarden se schimbă, permanent modelat de dorințele și visurile celor care îl locuiesc, Oamenii sunt cei care dau tonul în dezvoltarea acestei comuniăți, sugerându-ne noi idei de amenajare urbană, inspirate de noile lor priorități și stiluri de viață. Răspundem cu prietenie cerințelor lor, iar cartierul crește armonios, în jurul unui set de valori care include grija pentru mediu, alături de permanenta preocupare pentru sănătate și calitate a vieții. Ne prețuim sănătatea și timpul. Tocmai de aceea iubim mișcarea în natură și sportul urban deopotrivă și salutăm cu bucurie noile principii care încurajează încorporarea sănătății publice în planificarea orașelor. Pe măsură ce tehnologia ne seduce cu soluții de automatizare și cu tot mai multe interacțiuni virtuale, dorința de a rămâne sănătoși și activi devine o prioritate , pe care o transformăm, treptat, în unul dintre pilonii dezvoltării noastre.

 

Suntem mândri să construim un mini-orășel frumos, cu o atmosferă vibrantă, asigurată de o formulă de design care pune viața și oamenii pe primul loc. Sportul a fost încă de la început unul dintre marile repere în proiectarea acestui cartier. Experții noștri s-au lăsat inspirați de marile lui beneficii asupra sănătății, dar și de rolul său de spațiu în care oamenii interacționează, construind legături și cultură comunitară. Pe lângă săli sau arene, am amenajat sectoare pentru activități zilnice în zonele pietonale, încurajând astfel orice sport urban, de la baschet și fotbal, la skateboarding, sprint sau ciclism. Integrăm sportul într-un mediu dinamic multifuncțional și asigurăm atât facilități moderne, cât și o bună cadență a evenimentelor cu relevanță.

 

MARATON. Când vine vorba de competiții, acceptăm orice provocare! Ne plac poveștile și am fost încântați să devenim și noi super-eroi, în cadrul unui eco-maraton caritabil, care a mobilizat întregul Cartier Coresi sub semnul solidarității și al generozității. Află că pe la începutul lui septembrie, pe străzi s-au strâns sute de oameni destoinici și cu inima mare, alergători, voluntari, donatori sau spectatori, cu toții dispuși să pună mână de la mână pentru a susține inițiative de suflet. Aveam deja nenumărate motive să alergăm, dar ne-a plăcut să o facem pentru a sprijini câteva cauze din domenii care ne preocupă, de la educaţie și cultură, la mediu sau teme sociale.

 

Am răspuns cu drag acestei invitații lansate de echipa inimoasă a Fundației Comunitare Brașov și a partenerilor săi de anul acesta, printre care Decathlon România, Primăria Municipiului Brașov, Asociația Carpathian MTB Trails și Asociația Floare de Colț. În Cartierul Coresi am fost mereu o echipă de podium, dar ne mobilizăm și mai mult atunci când ni se oferă șansa de a-i ajuta pe ceilalți. Am participat la o cursă cu obstacole, dar le-am depășit, în mod simbolic, pe toate, motivați de bucuria de a fi împreună și de dorința de a demonstra că o comunitate puternică, unită prin valori comune, se construiește din poveștile oamenilor. Suntem bucuroși că am obținut locurile 2 și 3 la #BVH8 Brașov Heroes, dar mai ales că am putut aduce în atenția publică o serie de cauze importante, pe care le susținem cu tot sufletul. Așa cum îți imaginezi, a fost genul de cursă care te obligă să crezi în victorie și să încerci neobosit să o obții. Iar noi ne-am asumat cu responsabilitate această misiune!

 

CICLISM. După ce ne-am antrenat pe Zwift sau pedalând pe crestele munților, a venit vremea să ne măsurăm, măcar din priviri, cu marii cicliști ai lumii! Luna septembrie a început cu multă agitație la noi în cartier, unde s-au adunat sute de oameni, cicliști profesioniști și amatori, oficialități, organizatori, jurnaliști sau iubitori de sport, pentru a da startul celei de-a patra etape a celei mai importante competiţii dedicate din ţara noastră, Turul României. Au fost câteva zile de pregătiri și apoi ore lungi în care am așteptat cu sufletul la gură plutonul profesionist care venea dinspre Sibiu, pe un traseu șerpuind prin Agnita și Făgăraş spre Poiana Mărului, apoi, mai departe, prin Zărneşti și Bran, până la Braşov. Ce emoții am avut să găzduim startul festiv al noului tronson chiar aici, în Coresi Shopping Resort! Să fim un popas în calea unei competiții de înaltă clasă, considerată o rampă de lansare către lumea bună a ciclismului mondial!

 

Am fost la înălțime! Un moment de bucurie, cu mulți prieteni, pe traseul unui eveniment internațional gândit, printre altele, să arate lumii cele mai frumoase zone din România! I-am petrecut cu aplauze pe sportivii care au țâșnit apoi spre victorie, pe un drum care avea să-i ducă spre Bușteni și Sinaia, apoi mai departe, prin Comarnic, Ploiești și Otopeni, către capătul acestei curse, la București. Suntem mândri că unul dintre partenerii noștri principali, Auchan Retail România, a fost, alături de Ministerului Tineretului și Sportului, principal susținător al Federației Române de Ciclism pentru organizarea acestui eveniment de înaltă clasă. Noi, rezidenții din Coresi, suntem cei mai inimoși suporteri și avem cu toții același vis: să vedem Turul României cum crește spre nivelul competițiilor consacrate din Europa!

 

TENIS. Nu ne relaxăm, pentru că urmează să facem și mai mult sport! Află că între 21 și 26 septembrie  avem tenis la Brașov, la Baza Olimpia. Salutăm orice prilej de a face mișcare și prețuim cu atât mai mult momentele speciale, în care urmează să primim, pe lângă un regal competițional, și lecțiile prețioase ale celui mai nobil și mai iubit dintre sporturi. O competiție de tenis ne poate inspira în multe feluri, ne amintește Iustin Belea, Brand Ambasadorul turneului Cartier Coresi | Tennis Cup ’21. “Tenisul a fost, pentru mine, un profesor generos, gata să te învețe să câștigi, dar și să pierzi, care te încurajează să tratezi cu respect un adversar sau să te pregătești cu seriozitate pentru o competiție. Poate mai mult decât alte sporturi, tenisul te învață să te adaptezi rapid oricărei situații, să lupți pentru fiecare punct, să nu te descurajezi și să nu renunți. Este atât de iubit pentru că, așa cum spunea cândva un campion, folosește limbajul general al vieții”, spune el.

 

Cu peste 50 de clasări pe podium la turnee naționale și internaționale, campion național la 14 ani și vice-campion la 18 ani, Iustin se antrenează zilnic în cursa pentru ATP 100. Îi suntem alături! Atât cu sufletul, cât și în tribune, începând din 21 septembrie, ziua în care se dă startul Turneului Cartier Coresi | Tennis Cup ’21.

 

KARATE. Nu-i așa că parcă abia acum ai prins cu adevărat gustul pentru sport? În acest caz, află că la ACS Karate Brașov cursurile sunt gratuite pentru copii până la 1 octombrie!

 

În timp ce cartierul mizează pe mișcare, în zona de șantier se lucrează din plin, potrivit planurilor pentru cea de-a cincea fază de dezvoltare a proiectului general. Construim împreună un orășel ideal, vesel și dinamic, care-și primește cu prietenie noii rezidenți, pentru a le oferi cel mai bun început de drum. Septembrie a venit cu visuri noi în comunitatea noastră! Avem bucuria să-i cunoaștem, rând pe rând, pe proprietarii apartamentelor din blocul 37, oameni care vor îmbogăți cu propriile viziuni și planuri comunitatea noastră.

 

Echipele de pe teren își concentrează eforturile asupra blocurilor 38 și 39. Consolidăm structurile, consultăm experți și furnizori, pentru a ne asigura că folosim cele mai noi soluții, alături de echipamente și materiale din liniile de top, pentru a respecta atât standardele contemporane de sustenabilitate și protecție a mediului, cât și exigențele estetice și funcționale care ne susțin reputația. Până când ne vom vedea, află din jurnalul nostru lunar care este stadiul fiecărie dintre lucrări. Inginerii noștri ne țin la curent în timp real cu orice progres, astfel încât și cei care ne citesc de departe să fie corect informați cu privire la activitatea noastră.

 

Faza 4B

 

Blocul 37 a fost finalizat!

 

Dacă luna anterioară te anunțam că lucrările pentru blocul 37 sunt în curs de finalizare, află că pe parcursul lunii august acestea au fost încheiate și am demarat procesul de recepție a apartamentelor. Suntem bucuroși să te anunțăm că până în prezent au fost receptionate 43 de apartamente din cele 52 de unități locative disponibile în acest imobil. Am avut grijă de toate detaliile, astfel încât noii proprietari să fie întâmpinați cum se cuvine la început de drum. Dacă este să ne referim la lucrările de sistematizare verticală și peisagistică, acestea au fost, de asemenea, finalizate în totalitate. Am asfaltat și ultimii 50 de metri din întrega Faza 4. De asemenea, sistemele de irigații au fost instalate, iar în perimetrele spațiilor verzi au fost încheiate lucrările de plantare a copacilor și a arbuștilor decorativi.

 

Faza 5

Blocul 38: lucrările pentru structura de rezistență sunt în curs de finalizare

Până în prezent, structura de rezistență a Blocului 38 este executată până la etajul 6. Echipele de structuriști își concentrează zilele acestea eforturile pentru realizarea aticelor din beton armat pentru nivelurile superioare etajului 6. Dacă este să ne referim la lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la demisol, află că și aceastea sunt finalizate, iar umpluturile perimetrale cu pământ sunt, de asemenea, realizate. Lucrările de zidărie au evoluat și ele destul de mult în această perioadă. Până în prezent au fost executate acest tip de lucrări pentru spațiile de la demisol și până la etajul 3. Între timp, au fost demarate și lucrările de montare a tâmplăriei exterioare PVC, acestea fiind executate la etajul 1.

Blocul 39: structura de rezistență este executată până la etajul 6

Și în cazul Blocului 39 lucrările evoluează îmbucurător, iar etapa realizării structurii de rezistență este în curs de finalizare. Până în prezent, am finalizat structura de rezistență până la etajul 6. Și în cazul acestui bloc lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la demisol și umpluturile perimetrale cu pământ sunt executate. Pereții de compartimentare din zidărie sunt finalizați pentru spațiile de la demisol pana la etajul 3.

Încă două lucrări la start: Blocurile 40 și 41

În cazul blocurilor 40 și 41 a fost încheiată o etapă importantă, în cursul căreia au fost executate lucrările de săpătură generală, am turnat betonul de egalizare, am finalizat radierul general și am ridicat pereții din beton armat de la demisol.