Cartier Coresi integrează unitatea celor trei enități dezvoltate de Ceetrus: Coresi Shopping Resort, Coresi Avantgarden (alături de Kasper Development) și Coresi Business Campus (alături de Ascenta), acestora adăugându-se alte funcțiuni mixte precum: servicii de ospitalitate – Hotel Qosmo și educație – Cartier Hub. Scopul nostru este ca acesta să devină un loc de întâlnire între inovație, curaj antreprenorial și atitudine comunitară în sprijinul oamenilor. Misiunea asumată de Ceetrus este de a dezvolta și anima cartierul în armonie cu orașul și cu regiunea prin îmbunătățirea mixului de funcționalități și de experiențe de viață în cartier în următorii ani.
Coresi Shopping Resort = este o destinație regională de shopping cu peste 150 de branduri, 12.000.000 vizitatori / an, cu zonă de animație indoor și o zonă de cinema de 3.200 mp pentru 8 săli digitale și 2.400 locuri de parcare. Coresi Shopping Resort este despre oameni, despre bucuria de a fi împreună și despre pasiunile care ne unesc. Din martie 2015 construim zi de zi momente fantastice și creăm amintiri și experiențe memorabile împreună cu toți cei care ne calcă pragul.
Coresi Street = zonă de retail de 14.000 mp ce reunește parteneri din domeniul amenajărilor interioare, firme de mobilier, librărie etc.
Coresi Avantgarden = ansamblul rezidențial dezvoltat de către Ceetrus și Kasper Development, amplasat pe platforma Tractorul din Brașov, parte a proiectului Cartier Coresi, cu peste 2.500 de apartamente vândute în faza actuală de dezvoltare.
Coresi Business Campus = proiect compus din clădiri de birouri de clasă A, certificate Breeam, dezvoltate de către Ceetrus în colaborare cu Ascenta Development S.R.L. pe platforma Tractorul din Brașov, parte a proiectului Cartier Coresi. Campusul are 60.000 mp, peste 30 de companii mari și peste 6.000 de angajați și astăzi reprezintă unul dintre cele mai mari campusuri de birouri din țară. Companiile au la dispoziție sport cornere și spații verzi generoase în suprafață de 20.000 mp, atât de necesare în contextul actual.
Qosmo Hotel = primul hotel din cadrul grupului francez Ceetrus, inaugurat la Brașov în luna iulie 2021. Locația clasificată la patru stele este organizată pe nouă etaje, are 133 de camere (128 Design Standard și Concept Superioare, 4 Signature Junior Suites și Qosmo Suite) și include un restaurant (170 de locuri), un Cocktail Bar Studio cu o capacitate de 60 locuri, două săli modulare de conferință cu o capacitate maximă de 600 locuri, dar și un cazino.
The Business Factory (coworking space) = reprezintă locul unde lucrează împreună freelanceri, antreprenori, angajați la diverse companii, consultanți, specialiști etc. care împart echipamente, dar uneori și idei și expertiza în diverse domenii. The Business Factory, este un spațiu dinamic de co-working, cu structură mixtă de 130 de birouri, atât în zona de open space, cât și în spații private. La începutul anului 2022, The Business Factory se va extinde cu încă 130 de birouri.
Cartier Hub by LearnEx = este o inițiativă Ceetrus, susținut la Brașov de Kasper Development și implementat de LearnEx. Proiectul este conceput pentru educație, creativitate, socializare, dezvoltare, colaborare și antreprenoriat, reprezentând una dintre funcționalitățile Cartier Coresi. Cartier Hub și-a deschis pentru prima oară porțile la București, în Drumul Taberelor, ca primul hub comunitar din România deschis într-un centru comercial. În 2019, a fost lansat Cartier Hub la Brașov, în Cartier Coresi, alături de Kasper Development și Learnex ca loc dedicat pentru activități și evenimente educaționale în folosul comunității locale.
ISU Brașov – punct de lucru Cartier Coresi = Ceetrus România a reușit să consolideze mai mult decât un proiect comercial în Brașov. Atitudinea de responsabilitate socială activă și dedicată nevoilor oamenilor a Ceetrus s-a concretizat în 2020 și prin acest parteneriat cu I.S.U. Brașov. Misiunea asumată de Coresi este de a construi locuri pline de viață, părți din cartier în folosul oamenilor. Dincolo de metri pătrați, comerț sau spațiu urban, contribuim responsabil la infrastructura fizică și socială a orașelor de mâine. Astfel, suntem parte activă din planificarea și dezvoltarea orașului din punct de vedere al educației, infrastructurii medicale, de securitate și intervenție pentru viață. Construirea acestui punct de lucru I.S.U. reprezintă un proiect relevant pentru valorile companiei pentru că suntem conștienți de necesitatea unui nivel de siguranță imediată în comunitățile dezvoltate. Suntem onorați că putem fi astfel alături, pe termen lung, de salvatorii de vieți.
Aleea Aviatorilor = aleea pietonală care conectează principalele funcționalități din Cartier Coresi. Inaugurarea Aleii Aviatorilor din Cartier Coresi (iulie 2020) s-a realizat în parteneriat cu Aeroclubul României, în cadrul evenimentului fiind expus un aparat de zbor model IAR 824, fabricat pe fosta platformă industrială. Prin inaugurarea Aleii Aviatorilor din Cartier Coresi, Ceetrus și-a propus să aducă un omagiu industriei aviatice și aviatorilor din Brașov, cu ocazia a 100 de ani de la înființarea Aeroclubului României. Regenerarea urbană înseamnă, printre altele, respect față de istoria locului și păstrarea elementelor de identitate ale comunității. În prezent, Aleea Aviatorilor este locul preferat de promenadă al rezidenților și vizitatorilor.
Societatea “Industria Aeronautică Română” (IAR) a fondat în anul 1925 prima fabrică românească de aeroplane, la Brașov. Între 1927 și 1945 au fost realizate la IAR Brasov 25 de tipuri de avioane, peste 1000 de aparate. În 1945 uzina s-a transformat în fabrică de tractoare și s-a trecut la fabricarea primelor tractoare. Astfel, vizitatorii Cartier Coresi pot admira pe zona exterioară a centrului comercial sau pe aleea pietonală trei astfel de modele de tractor construite pe fosta platformă industrială:
Tractor KD 35, Tractor pe șenile (Producție 1951)
Tractor IAR 22 (Producție 1946)
Tractor UTOS 26 (fabricat în 1957), cu motor de putere mărită (45 CP).
Sala IAR 80 = sala de conferințe unde poate fi organizată o gamă variată de evenimente pentru comunitatea de business, dar și pentru asociații de profesioniști, ONG-uri sau instituții culturale: conferințe, webconferințe, workshop-uri, sesiuni de training și teambuilding, prezentări de produs, întâlniri de afaceri, etc.
Relaxare, sport și distrație în aer liber împreună cu prietenii, colegii și familia. Te așteptăm la Coresi să profiți de locurile special amenajate pentru timpul liber. Ai la dispoziție un skatepark, teren de baschet, fotbal, handbal, mese de ping pong, special amenajate pentru cei pasionați de sport și de mișcare, dar și zone de relaxare cu băncuțe pentru cei care vor să mănânce prânzul, să citească o carte sau să stea de vorbă cu prietenii.
Skatepark-ul Coresi a reușit să creeze o adevărată comunitate a iubitorilor acestui sport. De la începutul primăverii și până târziu în toamnă, pasionații de skateboard pot exersa zi de zi. Este locul ideal pentru a practica fără probleme stilul de skateboarding preferat. Comunitatea de skateri a organizat, la Coresi, diverse demonstrații, dar și competiții de profil. Fotbal, baschet, handbal, volei sau ping pong, indiferent de sportul pe care îl preferi poți să îl practici la Coresi. Zona special amenajată pentru iubitorii de mișcare se bucură de toate dotările necesare și respectă normele de securitate.
Împreună suntem inima orașului = Când vorbim de regenerare urbană ne referim la o punte în timp, între trecut și viitor, iar pentru a trece această punte, este nevoie de un efort colectiv care implică viziune și implicare. Fiecare locuitor al unui oraș este responsabil de construirea acestei punți, iar misiunea asumată de Ceetrus este de a dezvolta și anima cartierul în armonie cu orașul și cu regiunea prin îmbunătățirea mixului de funcționalități și de experiențe de viață în cartier în următorii ani.
#CreatoriDeComunitate = Comunitatea este un factor-cheie al oricărui proiect de regenerare urbană pentru că beneficiarul final este comunitatea, iar locuitorii unui oraș trebuie să se simtă bine și să se bucure de calitatea vieții. Coresi este un cartier al comunității, un creator și animator de comunitate. Coresi, inovator în bucurie, ambasador al comunității, asumându-și propriile proiecte de CSR: peste 2.400 de evenimente, peste 400 de parteneriate comunitare locale și regionale, peste 12.000.000 de vizitatori/an, peste 200 de proiecte CSR pe care le-am susținut activ.
Ceetrus = a luat ființă în România în ianuarie 2012 și deține un portofoliu de 23 de centre comerciale la nivel național și proiectul cu funcțiuni mixte Cartier Coresi.
Nhood = În ianuarie 2021 grupul francez deținut de familia Mulliez, a anuțat crearea companiei de servicii Nhood care acționează în numele companiilor Asociației Familiale Mulliez – printre care și Ceetrus.