Reproiectate la nivel tehnologic și de design, primele două blocuri din cel mai nou sector al cartierului Coresi Avantgarden, ansamblul Life Upgraded, au fost finalizate. Suntem pregătiți de iarnă, cu globuri și colinde, dar mai ales cu viziuni noi privind rentabilizarea, eficientizarea și reducerea consumului, astfel încât gerul și zăpada să aducă mereu veselie în cartierul nostru de poveste. Am pariat pe tehnologie, știind că este singura care poate oferi un răspuns sigur pentru incertitudinile lumii contemporane. În ultimele luni am evaluat multe dintre soluțiile folosite la nivel european pentru a ține sub control consumul și prețurile ridicate la energia electrică și am investit în retehnologizarea imobilelor din noul sector Life Upgraded, care sunt echipate acum cu sisteme revoluționare de încălzire. Pentru a ne asigura că rezidenții noștri beneficiază de predictibilitate, stabilitate și cele mai bune standarde de confort iarnă de iarnă, ne-am bazat pe experiența unui partener puternic, Panasonic, un producător cu peste 60 de ani de experiență în proiectarea soluțiilor de încălzire adaptate diverselor medii, dar mai ales ansamblurilor rezidențiale extinse. Life Upgraded Coresi este primul cartier din România echipat cu soluții complete de încălzire Panasonic, o alternativă performantă, dar cu costuri și cu emisii scăzute în comparație cu orice tip de echipamente clasice, fie electrice, pe gaz, ulei sau GPL. Am ales o tehnologie inovativă, perfect curată, sisteme regenerabile, fiabile, silențioase, ușor de utilizat și deosebit de rentabile.
Notate cu punctaj maxim (A+++) în clasele UE de eficiență energetică, aplicabile începând cu 26 septembrie 2019, noile echipamente de încălzire din locuințele Life Upgraded necesită o mininmă mentenanță, consumă infim și sunt capabile să reducă cu până la 80 la sută facturile pentru curentul electric. Am reevaluat toate variabilele, încă din faza de proiectare, urmărind acele detalii care ar fi putut crește confortul, diminuând, totodată costurile. Potrivit studiilor realizate în ultimii ani la nivel continental, 79% din consumul lunar de energie al unei gospodării alimentează sistemele de încălzire și producere a apei calde menajere. Acesta este, deci, nivelul la care orice îmbunătățire reprezintă, de fapt, o plasă de siguranță în fața incertitudinilor pe care le aduce, la scară globală, criza energetică. Deciziile pe care le-am luat acum vor avea impact în următorii zece-douăzeci de ani asupra rezidenților noștri și ne bucurăm să te anunțăm că suntem primii care au implementat un astfel de sistem la scară largă. Soluțiile clasice de încălzire, cu performanțe limitate și moduri de funcționare costisitoare nu mai sunt o bună alegere pentru viitor. Le-am înlocuit cu pompele de căldură din seria Aquarea, echipamente de înaltă performanță, economice și inteligente, care oferă un randament maxim cu minimum de consum și poluare. Setul Panasonic Aquarea asigură atât apa caldă menajeră, cât și încălzirea unei locuințe, prin calorifere și în pardoseală. Sistemul este performant, extrem de flxibil și complet adaptat spațiului și poate fi monitorizat permanent printr-o consolă universală de control. Folosind o tehnologie inteligentă cu pompe de căldură aer-apă, Aquarea este o opțiune sustenabilă și o alegere „verde”. Are un grad ridicat de flexibilitate la instalare și este extrem de eficient, pentru că folosește energia din aerul ambiental, o resursă, practic, inepuizabilă, și disponibilă indiferent de condițiile specifice unui anumit sezon.
Oricare ar fi condițiile meteorologice, veți avea apă caldă menajeră la temperatura de 60°C. Grație tehnologiei Total CAPacity, pompele de căldură Aquarea funcționează optim indiferent de temperatura exterioară, păstrându-și performanțele chiar și la -20 de grade. Echipamentul include un rezervor clasa „A”, din inox, în două variante de capacitate, cu 192 și 280 de litri, vase fără anod, care nu necesită întreținere. Compresoarele Panasonic Inverter, foarte fiabile, oferă un control precis asupra temperaturii dintr-o casă, atât în sezonul rece, cât și în verile cu caniculă, în care avem nevoie de răcoare. Energia necesară funcționării unui astfel de sistem este semnificativ scăzută. Iar economia la consumul de energie înseamnă, în cele din urmă, o economie de bani. Noile tehnologii cu care sunt echipate locuințele din sectorul Life Upgraded permit reduceri de până la 80% la facturile de energie și au un randament ideal de 1/7 față de centralele clasice. În medie, pentru fiecare kilowat folosit, noul sistem oferă de cinci ori mai multă energie terică comparativ cu centralele clasice.
Pentru că doream să ne asigurăm că vei avea o atmosferă plăcută, liniștită și calmă acasă, modul de funcționare al acestor sisteme a fost principalul nostru criteriu de evaluare, dincolo de performanțele lor spectaculoase. Ne-am bucurat să aflăm că producătorul a acordat o atenție specială nivelurilor de zgomot care, pe modul nocturn, se apropie de zero. Funcționează fără combustie, deci nicio flamă nu va pune vreodată în pericol locuința. Gazul efrigerant este 100% pur, ceea ce-l face ușor de reciclat și revalorificat. Certificările European Heat Pump Association garantează un nivel maxim de securitate, inclusiv la nivel cibernetic, în cazul instrumentului de control Aquarea Smart Cloud. Suntem siguri că această consolă va fi pe gustul tău în totalitate! Aquarea Smart Cloud este mult mai mult decât un simplu termostat pentru pornirea sau oprirea unui dispozitiv de încălzire. Este un serviciu bun și intuitiv, o telecomandă ale cărei funcții îți permit să controlezi întregul sistem de încălzire și apă caldă, inclusiv să monitorizezi consumul de energie. Consola poate fi personalizată și oferă funcții avansate pentru întreținere la distanță ecrane profesionale, permite o vedere globală și istoricul jurnalului de erori, alături de informații complete despre unitate și o mulțime de statistici disponibile. Nu în ultimul rând, permite monitorizarea la distanță, via Panasonic IoT technology.
Suntem încântați și motivați să continuăm o muncă valoroasă, care ne aduce mai aproape de comunitate. Pornită de la oameni și de la clădirile care îi adăpostesc, povestea noastră a devenit misiune în universul special al relațiilor dintre locuire, familie, mediu și comunitate. Sărbătorim pe șantier în ultimele zile ale lui decembrie. Până când toate aceste lucrări vor fi finalizate, jurnalul rămâne, ca de obicei, unul dintre modurile în care putem ține legătura. Trecem din când în când prin șantier, pentru a-i întâlni pe inginerii noștri, care sunt bucuroși să ne pună la curent cu toate schimbările, astfel încât și cei care ne citesc de departe să fie fie corect informați cu privire la stadiul lucărilor.
Blocul 40: au fost finalizate în întregul bloc lucrările de tencuială
În cazul blocului 40, sunt executate până în prezent lucrările aferente structurii de rezistență, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la Demisol, umpluturile perimetrale, lucrările de zidărie sau lucrările de montare a tâmplăriei PVC. Au fost finalizate și lucrările de hidroizolare a terasei amplasate peste camera centralei termice, a terasei amplate peste etajul 6, a terasei circulabile amplasate la etajul 6, precum și lucrările de hidroizolare perimentrală a logiilor și a balcoanelor. Dacă este să ne referim la lucrările pentru instalațiile electrice – constând în montarea cablurilor electrice, a tuburilor de protecție a acestora și a dozelor de aparataj -, află că acestea sunt executate în proporție de 100% în întregul bloc.
Lucrările de montare a instalației de canalizare menajeră, canalizare pluvială, alimentare cu apă potabilă sunt executate în proporție de 100% la demisol, parter, etajul 1 , 2, 3, 4 și 5. La etajul 6, aceste lucrări sunt finalizate în proporție de 50 %. În plus, la parter, etajul 1, 2 și 5 sunt executate lucrările de instalații termice, constând în montarea tubulaturii aferente încălzirii în pardoseală.
Dacă în jurnalul anterior precizam că lucrările de aplicare a tencuielii pe pereții și tavanele apartamentelor și spațiilor comune erau executate la parter, etajele 1, 2 și 6, iar la etajele 3 și 5 aceste lucrări erau executate în proporție de 25%, acum aceste lucrări au fost finalizate în întregul bloc.
Pe parcursul lunii noiembrie au avansat și lucrările aferente ghenelor din gips carton, până în prezent fiind executate structurile matalice ușoare ale acestora la parter, etajele 1, 2 și 5 și sunt executate în proporție de 20% la etajele 3 și 4. La etajul 6, sunt executate în proporție de 50%.
Noutăți avem și cu privire la lucrările de turnare a șapelor, până în prezent acestea fiind finalizate în toate logiile și balcoanele, dar și demisol și în apartamentele și spațiile comune amplasate la parter, etajul 1 și etajul 2.
Referitor la lucrările de arhitectură exterioară și de anvelopare a clădirii, află că și aici s-au înregistrat progrese. în momentul de față, toate fațadele sunt prevăzute cu vată bazaltică, plasă din fibră de sticlă, masă de șpaclu, tencuială decorativă. Placarea decorativă cu Klinker este și ea finalizată.
Blocul 41: au fost demarate lucrarile de finisare a apartamentelor și a spațiilor comune
La blocul 41 sunt executate până în prezent lucrările aferente structurii de rezistență, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la Demisol, umpluturile perimetrale, lucrările de zidărie, lucrările de montare a tâmplăriei PVC, precum și lucrările de hidroizolare a terasei amplasate peste camera centralei termice și a terasei amplate peste etajul 6. Au fost finalizate, de asemenea, și lucrările pentru terasa circulabilă amplasată la etajul 6, precum și lucrările de hidroizolare a logiilor și a balcoanelor. Lucrările interioare de instalații electrice – constând în montarea cablurilor electrice, a tuburilor de protecție a acestora și a dozelor de aparataj – sunt finalizate, iar lucrările la instalația de canalizare menajeră, canalizare pluvială, alimentare cu apă potabilă și încălzirea în pardoseală sunt, de asemenea, executate.
Dacă în jurnalul anterior precizam că lucrările aferente etapei “la gri” sunt în curs de finalizare, află că între timp acestea s-au finalizat și tocmai ce au fost demarate lucrările de finisare a apartamentelor și a spațiilor comune. Astfel, în prezent, toate apartamentele sunt prevăzute cu tencuială și șapă, iar ghenele aferente instalațiilor și placările cu gips carton sunt finalizate. În plus, ferestrele apartamentelor amplasate la parter, etajele 1, 2 , 3 și 4 sunt prevazute cu glafuri interioare din marmură, iar la etajul 5 acestea sunt montate în proporție de 50%.
Între timp, au fost demarate și lucrările de montare a plăcilor de gresie și faianță în apartamente. Până în prezent sunt executate lucrările de placare cu faianță în bucătăriile apartamentelor amplasate la parter și la etajul 3, iar pardoselile din gresie sunt executate în apartamentele amplasate la etajele 1 și 2.
Referitor la lucrările de aplicare a termosistemului, lucrările de placare a fațadelor cu vată minerală bazaltică, aplicarea masei de șpaclu, a plasei din fibră de sticlă, a tencuielii decorative, precum și placarea decorativa cu Klinker – sunt finalizate. Pe parcursul lunii octombrie au fost finalizate și lucrările de hidroizolare a balcoanelor și a logiilor cu hidroizolație bicomponentă și s-a montat pardoseala exterioară flotantă. În plus, glafurile exterioare din tablă și profilele metalice sunt executate în totalitate, iar balustradele sunt executate în proporție de 100% la fatada Vest și 50% la fațadele Est, Nord și Sud.
Blocurile 42 si 43 sunt în plin proces de execuție a structurii de rezistență
În cazul celor două noi construcții, a fost executat până acum radierul general, stâlpii, pereții și planșeul de la demisol, parter și etajul 1. De asemenea, au fost realizate lucrările de hidroizolare și termoizolare a pereților din beton armat amplasați la demisol, dar și lucrările de umplutură perimetrală. Momentan, echipele de structuriști lucrează la realizarea stâlpilor de la etajul 3, aferenți corpului 43, și la planșeul peste etajul 2 – aferent corpului 42. Pe parcursul lunii noiembrie s-au demarat și lucrările de zidărie, până în prezent aceste lucrăi fiind finalizate la demisolul și la parterul blocurilor 42 și 43.