Skip to main content

Compania a demarat recent și proiectul KUDO Apartments, un proiect boutique premium, care propune o nouă experiență, un nou stil de viață, în apropiere de centrul Brașovului.

 

Pentru Kasper Development, perioada 2020-2021 vine cu 2 importante proiecte – startul celei de-a cincea etape a proiectului rezidențial Coresi „Cartier Coresi” și demararea proiectului KUDO, în apropiere de centrul Brașovului. Cel mai important proiect din portofoliul companiei, ansamblul de locuințe Coresi Avantgarden este, totodată, și cel mai amplu plan de regenerare urbană dezvoltat până acum în România, vizând 10% din suprafața orașului Brașov.

Recent, compania a dat startul celei de-a cincea etape a proiectului rezidențial Coresi „Cartier Coresi”, implementând un concept nou, „life upgraded”, care pune accentul pe upgrade-ul multor aspecte, pornind de la suprafețele apartamentelor care s-au mărit și încorporează acum în faza standard facilități și elemente de design premium.

„Implementăm conceptul referitor la încălzirea centralizată prin care se obține o reducere considerabilă a emisiilor cauzate de centralele tradiționale de apartament. Aici, elementul de noutate va fi autonomia fiecărui apartament în parte, chiar și în condițiile unei încălziri centralizate. Astfel, clienții vor putea porni și regla în orice anotimp parametrii de încălzire ai centralei proprii. În acest context, mediul înconjurător este protejat considerabil, consumul de energie este redus, iar independența fiecărui locatar din punct de vedere energetic este asigurată 100%”, ne-a declarat Dna. Daniela Kasper, Fondatoarea Kasper Development.

 

Kasper Development a dat startul celei de-a cincea etape a proiectului rezidențial Coresi „Cartier Coresi”, implementând un concept nou, „life upgraded”

Cartierul Coresi, cartea de vizită a Kasper Development, a început cu un master plan ambițios pe o perioadă de 10 ani. De-a lungul acestei perioade, proiectul a trecut prin etape succesive care au presupus implementarea unui concept inedit, dar, mai ales, punerea în practică a unei experiențe mai mari de 15 ani.

Fazele 1-4 au fost demarate în martie 2016, iar în acest moment sunt finalizate și predate clienților în proporție de 100%, însumând 2.230 de apartamente. Iar faza 5, demarata anul acesta, dubleaza practic numarul de apartamente si area amenajate pana acum.

Proiectul KUDO, cel mai nou proiect boutique al Kasper Development

Recent, Kasper Development a demarat și proiectul KUDO, în apropiere de centrul Brașovului, un proiect premium din toate punctele de vedere. Proiectul este gândit în direcția unui proiect Boutique, în primul rând datorită numărului redus de apartamente, amplasării într-o zonă liniștită și foarte bună, aproape de pădure și aproape de centru, cu locuri de parcare subterane și accent arhitectural și de design pe spațiile comune din interiorul blocului, dar și pe dotările din interiorul apartamentelor.

KUDO Apartments este cel mai nou proiect conceput și dezvoltat de Kasper Development și presupune o nouă experiență, un nou stil de viață. Imaginat cu inspirație și construit cu o atenție specială asupra detaliilor, KUDO anunță un nou standard de eleganță și clasă în fermecătorul centru vechi al Brașovului.

 

KUDO Apartments este cel mai nou proiect conceput și dezvoltat de Kasper Development și propune o nouă experiență, un nou stil de viață

„Înconjurat de munți, cu o vedere panoramică spectaculoasă și revigorantă, complexul rezidențial boutique KUDO este un centru exclusivist, proiectat de arhitecți dintr-o generație tânără și inovatoare. În imediata vecinătate, anticipând la un pas distanță, plămânul verde al Brașovului cu arborii seculari ai parcului dendrologic cu cărări pitorești care duc până în Poiana Brașov. O zonă montană cu perspective europene, alături de un patrimoniu cultural unic, adaugă farmec unui centru economic puternic, care atrage mari investiții și companii internaționale de anvergură. Dezvoltarea sa accelerată a urcat Brașovul în lista oficială a marilor orașe europene. Conectivitatea, asigurată de viitorul aeroport internațional, va impulsiona semnificativ ritmul de creștere”, precizează Dna. Daniela Kasper.

KUDO Apartments beneficiază de dotări high-tech, care susțin o oază de confort contemporan situată pe Strada Lungă, stradă care oglindește grația caselor de patrimoniu, pe un drum ce urcă, rătăcit în timp, spre Cetate. Modern și clasic laolaltă, într-un ansamblu rafinat, bazat pe concepte estetice atemporale.

Conceptul urbanistic al Kasper Development

Avantajul principal pe care dezvoltatorul imobiliar îl oferă este cel al oraşului de 15 minute, un concept modern urbanistic, prietenos cu locuitorii lui, un loc în care totul se rezolvă în cel mult 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta. Coresi Avatgarden reprezintă prima zonă a Brașovului care a fost adaptată acestui concept lansat de Carlos Moreno în Franța și preluat și implementat de primarul Parisului Anne Hidalgo.

În ceea ce privește eficiența energetică, compania a acordat atenție deosebită acestui aspect, implementând centrala pe bloc, iar în ceea ce privește izolarea și vitrarea, Kasper Development implementează cele mai noi sisteme existente la ora actuală, oferite de parteneri cu tradiție în domeniu, precum Ceresit. Ceresit are o tradiție de peste 100 de ani și un portofoliu extins de produse inovative care contribuie la dezvoltarea, dar și la deschiderea orizonturilor pentru noi piețe. Acesta este motivul pentru care Ceresit a ajuns să fie recunoscut la nivel internațional drept un brand de top, dar mai ales un partener de încredere pentru profesioniștii din sectorul imobiliar.

 

Kasper Development vine cu un concept modern urbanistic, prietenos cu locuitorii lui, un loc în care totul se rezolvă în cel mult 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta

„Lider al pieței imobiliare din Transilvania și unul dintre pionierii acestui domeniu în Vestul țării, Kasper Development a gestionat proiecte complexe de dezvoltare urbană. Ansamblul Avantgarden 1 Brașov, finalizat de Kasper Development în anul 2016, reunește 17 vile elegante (365 de unități), cu opt tipuri de apartamente, de la cele cu două camere, până la locuințe de tip penthouse. Ansamblul Avantgarden 2 are 450 apartamente, iar complexul Avantgarden Tractorul a devenit „acasă” pentru 470 de familii”, detaliază Fondatoarea Kasper Development.

Trebuie reținut însă faptul că impactul asupra mediului este dat de fiecare dintre locuitorii unei case. Este important să se facă diferența între un „cartier dormitor”, indiferent cât de bine ar fi acesta eficientizat pe consumurile de energie, și un cartier integrat „Orașul de 15 minute”, care dispune de spații verzi, parcuri, spații comerciale, servicii, accesibilitate, infrastructură, aspecte care contribuie împreună la o eficiență energetică complexă și, în primul rând, la o calitate superioară a vieții.

Kasper Development urmărește îmbunătățirea vieții comunității

În strânsă legătură cu dezvoltarea economică, Kasper Development își reafirmă angajamentul social pe termen lung, integrând în strategiile sale teme sociale şi de mediu și implicându-se cu consecvență în procesele de schimbare, pentru a îmbunătăți viața comunității.

„Suntem întodeauna implicați în comunitate prin proiecte CSR, iar această perioadă a fost o provocare în plus. Evident, ne-am alăturat în prima parte a perioadei proiectelor de sprijin ale spitalelor suport COVID, atât prin donații de materiale absolut necesare în acea perioadă, până la plasarea de containere de tip birou pentru personalul spitalelor. În paralel, am continuat să ne implicăm în susținerea performanței în sport sau alte domenii, dar și în evenimente locale”, menționează Dna. Daniela Kasper.

 

În strânsă legătură cu dezvoltarea economică, Kasper Development își reafirmă angajamentul social pe termen lung, integrând în strategiile sale teme sociale şi de mediu

Cel mai important proiect demarat în această perioadă este însă „Kasper Grow Green”, un proiect de responsabilizare socială pe teme de mediu și acțiuni durabile, sustenabile. Este un concept în care Kasper Development își dorește să integreze cât mai multă lume, pentru început din interiorul firmei, extinzând apoi comunicarea către comunitatea „Cartier Coresi” și urmărind implementarea acestui proiect în parteneriate cu cei care desfășoară activități comerciale pe platforma companiei, fiind un concept replicabil la nivelul fiecărui brand din platforma creată de Kasper Development.

„Fiecare dintre noi poate fi parte din viitorul unui oraș european contemporan, alături de un partener responsabil, care modelează, cu fiecare nou proiect, parcursul comun de dezvoltare economică și socială durabilă – Kasper Development. Ne știm de 15 ani. Construim comunități și urmărim creșterea calității vieții în aceste comunități”, a concluzionat Dna. Daniela Kasper, Fondatoarea Kasper Development.