Suntem implicati impreuna in tot acest ecosistem economic, social si professional, fara exceptie. Suntem unii pentru ceilalti in egala masura dar in roluri diferite clienti exigenti, furnizori de calitate , colegi sau sefi. Suntem uneori foarte implicati in jocul acesta vechi de cand lumea sau alteori spectatori in aparenta pasivi dar cu sufletul si mintea clocotind Suntem legati unii de altii cu fire nevazute, suntem comunitati de oameni, cu aceasta particularitate unica…dorinta, nevoia si obligatia de apartenenta si de viata sociala.
Societatea accelerata a ultimilor 30 de ani a modificat pe alocuri (fara sa altereze fundamental nevoia de baza) insasi ideea de apartenenta la o comunitate. Daca odinioara “piata cetatii” era un loc suficient de mare care acoperea nevoia de apartenenta, era locul in care se faceau si desfaceau povestile satului, ei bine, azi cumva “ piata cetatii ne-a ramas mica”. Inainte vreme nevoia de apartenenta presupunea putina intimidate, raportarea la oameni pe care i-ai cunoscut inca de la nastere, oameni care te-au vazut crescand, oameni fata de care respectul nu era un “obicei” invatat la scoala sau in familie, era insasi esenta naturala a comunitatii multigenerationale. Ieri apartenenta insemna profunzime a relatiei, INCREDERE si rabdare.
Azi, ne dorim in continuare sa apartinem unei sau unor comunitati, lucru care demonstreaza ca nevoile de baza raman reale, dar mult mai sofisticate. Ne dorim sa apartinem unor comunitati mari, din ce in ce mai mari. Ne dorim sa apartinem unor comunitati pe care le cunoastem foarte putin si care nu ne cunosc suficent. Azi vrem sa bifam o relatie mai mult decat a o explora in profunzimea ei. Azi nu dam timp, dam clic.
Nu imi propun sa judec sau sa emit o concluzie despre ceva ce este evident pentru fiecare dintre voi: societatea a evoluat si asta este firescul de care ne bucuram zilnic. Sunt multiple beneficii din care ne infruptam in fiecare zi, constient sau inconstient, ale aceste evolutii fabuloase. Mi-as dori insa, intr-un fel poate romantic, sa nu pierdem in aceasta evolutie elementele de baza ce se gaseau in “piata cetatii”. Sa nu ne pierdem pe noi ca oameni…in ciuda evolutiei si sofisticarii permanente.
Avem nevoie de INCREDERE, fiecare in fortele proprii, unii in ceilalti. INCREDEREA din punctul meu de vedere nu este un sentiment 100% natural, de tip reflex. Increderea este un sentiment viu, care are nevoie de educare, de constructie, de rabdare si mai ales de preseverenta.
Unul dintre dusmanii increderii intr-o societate hyper sociala este nevoia, dorinta si obligatia de PERFECTIUNE. TREBUIE sa fii cel mai frumos pe Facebook, extrem de inteligent pe Instagram, cel putin amuzant pe TikTok si o capodopera profesionala pe LinkedIn. Toata aceasta presiune autoimpusa dar si exercitata dinspre exterior face din noi toti niste oameni in cautare disperata de perfectiune..sau cat mai aproape de ea. Tot acest proces induce un stress permanent si ne face foarte intoleranti la IMPERFECTIUNE.
Nu mai avem rabdare cu nimeni, nici in viata reala nici in mediul digital, judecam cu rapiditate, condamnam cu femitate, dam sfaturi, dam verdicte, ii scoatem din lista de prieteni sau cel putin dam un „block” fie el si temporar. Nu avem rabdare cu copiii nostri, nu avem rabdare cu parintii nostri, nu avem rabdare cu vanzatoarea de la Zara care debuteaza in meseria ei, ne displace inghetata de la colt, gasim fada culoarea florilor de la florarie si ne dispera plansul bebelusului de la etajul 3. Si toate astea nu ne fac mai fericiti…
Descopar in fiecare zi ca imi plac oamenii imperfecti, oameni vii alaturi de care timpul capata valoare. Oameni care au curajul sa admita ca pot face greseli. Imi plac oamenii fara filtre pe Instagram, imi plac cei care te invita la o cafea pe bune si care au probleme, framantari si temeri. Am INCREDERE in astfel de oameni pentru ca ei ma fac sa nu ma simt singur.
INCREDEREA este o moneda valoroasa care are in spate nu doar concepte economice ci oameni imperfecti. INCREDEREA si RABDAREA sunt virtuti greu de pastrat (dar nu imposibil).
Am incredere in comunitatea oamenilor imperfecti din jurul meu!
