Martie ne-a încântat cu raze de primăvară, care au lungit zilele spre seri călduțe și au înviorat, prin parcuri, ghioceii. E atât special acest nou început, care le readuce speranța oaspeților noștri, o comunitate de 250 de refugiați din Ucraina care învață să uite suferința, pentru a se încrede din nou în vise. Învață să lase în urmă un trecut nedrept pentru a construi, încă o dată, viitorul. Nu știam cum va fi în ziua în care am decis să-i găzduim în spațiul The Alley by Kanopian, un imobil cu 50 de apartamente care se afla, la începutul lui martie, aproape de finalizare. Am răspuns unei cereri de ajutor, ne-am dorit să salvăm oameni aflați în nevoie. Incertitudinile de început se topesc, însă, pe măsură ce susținerea celorlalți ne demonstrează încă o dată valoarea alegerilor bune și puterea pe care o capătă oamenii atunci când decid să pornească la drum împreună. Prețuim viața, mai hotărâți ca oricând să construim o lume mai sigură și mai bună. Avem, de altfel, toate motivele să fim încrezători, de vreme ce alături de noi au venit cei mai buni! Ne-au vizitat jurnaliști cu prestigiu, inclusiv de la unele rețele internaționale – cum ar fi CNN -, ne susțin profesioniști de elită de la mai toate fundațiile brașovene specializate în asistența umanitară, partenerii noștri comerciali ne oferă necontenit sprijin, iar comunitatea ne aprobă și ne ajută necondiționat.
Suntem puternici împreună, iar asta ne face și mai fermi în angajamentul nostru social, mai conștienți de importanța acțiunilor noastre, mai curajoși în a promova principiile în care credem. Ne-am dori ca toți cei care ne împărtășesc valorile să ni se alăture. Avem nevoie de sprijin pentru a susține pe termen lung mica noastră comunitate ucraniană. Contăm pe parteneriatul tuturor organizațiilor publice și private în acest demers urgent și absolut necesar de ajutorare a unor oameni aflați în stare de șoc și, temporar, în incapacitatea de a-și decide singuri soarta.
Avem planuri și speranțe. Primele fire de iarbă răsărite prin grădini ne-au amintit, în primăvara asta, că viața triumfă dacă îi iubim muzica și culorile. Cartierul Coresi Avantgarden respiră, pulsează, trăiește, inspirat de artă, de valori sociale, de natură, de toate ideile și valorile care aduc bucuria și bunăstarea unei comunități. Te așteptăm să ni te alături! Pentru că îți dorești un viitor mai curat și un stil de viață mai puțin stresant și ecologic, am revigorat parcurile, grădinile interioare și pistele pentru biciclete, am presărat gazon de-a lungul aleilor și am amenajat locuri de întâlnire reconfortante. Suntem atenți la toate șoaptele unei lumi într-o continuă schimbare și ne inspirăm din viitor pentru a construi încă de astăzi orașele puternice și funcționale de mâine. În proiectarea locuințelor din cartierul Coresi Avantgarden utilizăm tehnologii inovatoare, care permit reducerea cheltuielilor de întreținere și importante economii de energie, astfel încât prognozele economice să nu îți aducă îngrijorare. Am gândit un mediu sigur și plăcut, perfect adaptat stilurilor de viață contemporane. Protejăm mediul, ne pregătim pentru schimbările pe care ni le va aduce saltul tehnologic și găsim soluții care să contribuie la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții rezidenților noștri.
Avem un milion de motive să iubim primăvara, dar ne place mai ales pentru că e momentul perfect pentru a demara noi proiecte în construcții. Pentru că vremea bună înseamnă efervescență pe șantier, află că lucrăm la întreaga capacitate, respectând calendarul proiectelor incluse în cea de-a cincea fază de dezvoltare a cartierului Coresi Avantgarden. Utilaje și echipe speciale sunt mobilizate pentru a aduce în realitate idei utile și inovatoare, imaginate și proiectate de cei mai valoroși dintre experții noștri. Construim mai mult, mai eficient, mai performant. Respectând toate exigențele contemporane, o nouă serie de apartamente, spațioase, estetice și funcționale, va fi curând pregătită să susțină un nou capitol al poveștii noastre și, totodată, primul pas către noua ta viața. Trecem din când în când prin șantier, iar inginerii noștri ne pun la curent cu noutățile, astfel încât să te putem ține la curent, lună de lună, cu progresele noastre. Ne vom vedea curând în cea mai tânără și mai frumoasă comunitate a Brașovului. Până atunci, află că suntem energici și entuziaști, iar pe șantier se lucrează din plin, urmând ca în curând un bloc nou să ajungă în fază de finalizare.
Blocul 38 intră într-o nouă fază de construcție
Până în prezent, la Blocul 38 au fost finalizate lucrările aferente structurii de rezistență, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la demisol, umpluturile perimetrale, precum și lucrările de zidărie. La parter, tâmplăria exterioară din aluminiu este montată, la fel și tâmplăria exterioară din PVC de la etajul 1 și până la etajul 6. În același interval sunt executate și lucrările de hidroizolare perimetrală a logiilor și a balcoanelor.
Am avut spor în luna martie, o perioadă bună, în care am finalizat mai multe categorii de lucrări, în timp ce altele au înregistrat o evoluție semnificativă. Am aplicat tencuiala pe pereți și pe tavane, atât în apartamente, cât și în spațiile comune. Stucturile metalice ușoare, aferente ghenelor de mascare a instalațiilor, sunt, de asemenea, executate în întregul bloc, iar la etajele 1 și 2 sunt executate chiar și lucrările de placare a ghenelor cu plăci din gips carton rezistente la umiditate. Am înregistrat progrese semnificative și în ceea ce privește lucrările de turnare a șapelor, atât în apartamente, cât și în spațiile comune. Am finalizat până în prezent aceste lucrări la demisol și la etajele 1, 2, 3 și 4.
Dacă este să ne referim la instalații, partea electrică – constând în montarea cablurilor electrice, a tuburilor de protecție a acestora și a dozelor de aparataj – sunt finalizate în întregul bloc. De asemenea, lucrările de montare a instalației de canalizare menajeră, canalizare pluvială, alimentare cu apă potabilă, precum și instalația de încălzire prin pardoseală sunt finalizate în întregul bloc.
În ceea ce privește lucrările de anvelopare a clădirii, află că până în prezent sunt finalizate lucrările de hidroizolare a teraselor amplasate peste spațiul centralei termice, a terasei peste etajul 6, precum și a terasei circulabile amplasate la etajul 6.
Și lucrările aferente arhitecturii exterioare sunt într-o etapă avansată de execuție. Fațadele Nord, Est, Vest și etajul tehnic sunt placate în proporție de 100% cu vată minerală, sunt prevăzute cu masă de șpaclu și cu plasă din fibră de sticlă, precum și cu tencuială decorativă. Fațada de Sud este placată cu vată minerală și prevazută atât cu plasă din fibră de sticlă, cât și cu masă de șpaclu. De asemenea, elementele de ancorare a confectiilor metalice sunt executate in proportie de 100%.
Blocul 39: au fost finalizate lucrările de aplicare a tencuielii
Și la Blocul 39 sunt finalizate lucrările aferente structurii de rezistență, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat de la demisol, umpluturile perimetrale, precum și lucrările de zidărie. La parter, tâmplăria exterioara din aluminiu este montată, iar de la etajul 1 până la etajul 6, tâmplăria exterioară din PVC este montată. De la etajul 1 și până la etajul 6 sunt executate și lucrările de hidroizolare perimetrală a logiilor și a balcoanelor.
Pe parcursul lunii martie au fost finalizate lucrările de aplicare a tencuielilor pe pereți și tavane, atât în apartamente, cât și în spațiile comune. Stucturile metalice ușoare aferente ghenelor de mascare a instalațiilor sunt, de asemenea, executate de la etajul 1 la etajul 6, iar la etajele 1 și 2 sunt executate chiar și lucrările de placare a ghenelor cu plăci din gips carton rezistente la umiditate.
Am făcut progrese semnificative și în ceea ce privește lucrările de turnare a șapelor, atât în apartamente, cât și în spațiile comune. Până în prezent au fost executate aceste lucrări la etajele 1, 2 și 3.
Dacă este să ne referim la lucrările de instalații, părțile electrice – constând în montarea cablurilor, a tuburilor de protecție a acestora și a dozelor de aparataj – sunt finalizate în întregul bloc. Lucrările de montare a instalației de canalizare menajeră, canalizare pluvială sau alimentare cu apă potabilă sunt finalizate, iar instalația de încălzire prin pardoseală este montată la etajele 1, 2, 3 și 4.
În ceea ce privește lucrările de anvelopare a clădirii, află că până în prezent sunt finalizate lucrările de hidroizolare a teraselor amplasate peste spațiul centralei termice și a terasei peste etajul 6, iar terasa circulabilă amplasată la etajul 6 este prevăzută cu membrană de difuzie a vaporilor, izolatie termică și șapă, urmând ca în perioada urmatoare să fie montate și ultimele straturi hidroizolante.
Schela este montată pe toate fațadele, iar lucrările de termoizolare sunt în diferite etape de execuție. Fațadele de Nord, Est și etajul tehnic sunt prevăzute cu vată minerală, plasă din fibră de sticlă, masă de șpaclu și tencuială decorativă, în timp ce fațada de Vest este prevazută cu vată minerală, plasă din fibră de sticlă și masă de șpaclu. În cazul fațadei de Sud sunt finalizate lucrările de placare cu vată minerală, urmând să fie executate și celelalte etape în perioada următoare. Și în cazul acestui bloc, elementele de ancoarare a confecțiilor metalice sunt executate în proportie de 100%.
Blocul 40: strucutura de rezistență este executată până la etajul 5
În momentul de față, pentru Blocul 40, echipele de structuriști sunt concentrate la realizarea plăcii peste etajul 5. Pereții perimetrali de la demisol sunt prevăzuți cu hidroizolație și umpluturile perimetrale sunt executate. Evoluții notabile s-au înregistrat și în ceea ce privește lucrările de zidărie, până în prezent fiind executate aceste lucrări în proporție de 100 % la demisol, parter și etajul 1. La etajul 2, aceste lucrări sunt executate în proporție de 80%. În cursul lunii martie au fost demarate și lucrările de montare a instalațiilor electrice, acestea fiind executate în proporție de 100% la parter și de 60% la etajul 1.
Blocul 41 se află în curs de finalizare a structurii de rezistență
În cazul Blocului 41, echipele de structuriști lucrează momentan la realizarea planșeului peste etajul tehnic. Și în cazul acestui bloc, lucrările de hidroizolare a pereților exteriori din beton armat și umpluturile perimetrale sunt executate. Lucrările de zidărie sunt în plin proces de execuție, până în prezent fiind realizate în proporție de 100% la demisol, parter, etajul 1 și etajul 2. La etajul 3 sunt executate în proportie de 80%, iar la etajul 4 – 10%. Am înregistrat evoluții notabile și în ceea ce privește lucrările pentru instalațiile electrice, până în prezent fiind executate în proporție de 100 la Parter si in proportie de 90% la etajul 1.