Jurnal pe șantier… mai 2019

Jurnal pe șantier… mai 2019

Ultima lună de primăvară pare că a trecut ca vântul și ca gândul. Adevărul este că atunci când lucrările de construcții avansează alert și cu mult suflet, nici nu îți dai seama când trece timpul. Nu uităm să derulăm încă o filă din jurnal și să îți povestim cele mai recente vești de pe șantierul Coresi Avantgarden.

Știai că pentru cei care trăiesc în emisfera nordică luna mai este o lună de primăvară, în vreme pentru persoanele aflate în emisfera sudică reprezintă echivalentul lunii noiembrie? Numele său provine de la zeița fertilității Maia, ocrotitoarea plantelor și a naturii. Deși se spune că nu este bine să te căsătorești în mai, cu siguranță această lună este perfectă pentru a sărbători mamele din întreaga lume, în a doua duminică a lunii.

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a treia

Primul din această etapă – blocul A, are aplicat între timp stratul de finisaj Malta Fina, vopseaua lavabilă, iar ușile de acces în apartamente sunt montate de la etajul 8 până la etajul 2. De asemenea, de la etajul 8 până la etajul 5 au fost amplasate în apartamente căzile, obiectele sanitare, radiatoarele și centralele termice. Treptele din granit au fost montate în întregul bloc, iar tencuiala decorativă a fost aplicată până la etajul 4. În prezent, echipa montează balustradele metalice exterioare.

Blocul B are finalizate la prima scară lucrările de structură, zidărie, dar și cele de montaj a tâmplăriei exterioare din PVC, instalațiile sanitare, termice și electrice. De asemenea, au fost încheiate și lucrările de aplicare a tencuielii. Structura metalică a ghenelor de instalații din gips carton este realizată de la etajul 8 până la etajul 3. Șapa a fost turnată de la etajul 8 până la etajul 5. Fațadele sud și vest sunt prevăzute cu polistiren și vată minerală, în vreme ce fațada nord conține și plasă din fibră de sticlă și masă de șpaclu, iar fațada est are aplicată tencuiala decorativă.

La scara a doua a blocului B sunt finalizate lucrările de structură, zidărie, montaj a tâmplăriei exterioare, dar și instalațiile sanitare, termice și electrice. În plus, s-au încheiat și lucrările de aplicare a tencuielii, șapa fiind turnată în întregul bloc, iar lucrările de montare a glafurilor interioare sunt și ele finalizate. Ghenele din gips carton sunt placate de la etajul 6 până la parter, iar lucrările de placare cu gips carton pentru tavane s-au încheiat la parter, etajul 1, etajul 2 și etajul 5. Au avansat și lucrările aferente fațadelor, până în prezent fațada vest fiind prevăzută cu polistiren și vată minerală, în timp ce fațadele nord și sud au fost prevăzute suplimentar cu plasă din fibră de sticlă și masă de șpaclu, iar fațada est are aplicată deja tencuiala decorativă.

La blocul C sunt finalizate hidroizolațiile băilor. Lucrările de placare cu gresie și faianță sunt terminate de la etajul 7 până la parter. Lucrările de aplicare a stratului de finisaj Malta Fina sunt finalizate de la etajul 7 până la etajul 4, urmând a se finaliza și la celelalte etaje în perioada următoare. Despre spațiile comune, află că toate holurile de acces în apartamente și podestele casei scării sunt prevăzute cu granit, iar treptatele din granit sunt montate la etajele 7, 6 și 5. În momentul de față se lucrează la montarea balustradelor metalice.

Și lucrările de la blocul D au avansat cu pași repezi. Până în momentul de față s-au încheiat lucrările de structură, zidărie, precum și lucrările de montaj a tâmplăriei exterioare, instalațiile sanitare, termice și electrice. Totodată, s-au încheiat lucrările de aplicare a tencuielii. Șapa a fost turnată în întregul bloc, iar ghenele de instalații și tavanele sunt placate cu gips carton în întregime. Cu privire la finisajele interioare, în întregul bloc hidroizolațiile băilor sunt finalizate, iar lucrările de placare cu gresie și faianță sunt realizate de la etajul 7 până la etajul 4. Despre lucrările de arhitectură exterioară, îți împărtășim că lucrările de hidroizolație a terasei superioare s-au finalizat, iar terasele circulabile sunt prevăzute, ca și stratul de difuzie a vaporilor. Mai multe detalii despre acest proces descoperi aici. De asemenea, fațadele sunt prevăzute în totalitate cu polistiren, vată minerală, fibră de sticlă, masă de șpaclu și tencuială decorativă, iar balcoanele și logiile cu gresie. Momentan, se lucrează la montarea balustradelor metalice.

Ne dorim să îmbunătățim constant calitatea și dotările apartamentelor pe care le construim pentru a beneficia de confort pe termen lung. Află că centralele termice cu care îți echipăm locuința sunt marca VIESSMANN VITODENS 100-W – o gamă nouă, cu design modern, ecran tactil, 26 kw și garanție 8 ani.

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a patra

Despre lucrările de construcție din corpul 20 află că au fost demarate lucrările de realizare a termosistemului. Pe fațadele sud, est și vest sunt montate schele metalice. Fațada est este deja placată în proporție de 60% cu polistiren și vată minerală.

Cu privire la corpul 21 și lucrările sale de instalații interioare, toate coloanele de canalizare menajeră și pluvială sunt montate. De la etajul 6 până la etajul 4 fiind finalizate toate instalațiile sanitare și termice. Instalațiile electrice sunt realizate la etajele 6 și 5.

Corpul 22 are structura finalizată până la etajul 7, iar echipele de structuriști lucrează la finalizarea stâlpilor și pereților din beton armat de la etajul 8. Zidăria este realizată de la demisol până la etajul 4, tâmplăria exterioară este montată la parter și etajul 1. Instalațiile sanitare și termice sunt realizate de la parter până la etajul 3, iar instalațiile electrice sunt finalizate de la parter până la etajul 3.

Corpul 23 are finalizată întreaga structură de rezistență. Zidăria este realizată de la demisol până la etajul 1, momentan echipele de zidari lucrând simultan la etajele 2, 3 și 4. Tâmplăria exterioară a fost instalată la parter și la etajul 1, iar instalațiile termice și electrice au fost realizate la parter și la etajul 1.

Despre corpurile 24, 25, 26 și 27 îți putem spune că se lucrează intens la structura de rezistență. Îți vom prezenta progresele în cel mai scurt timp. Încheiem jurnalul de șantier din luna mai cu o veste specială, respectiv că au fost demarcate lucrările pentru realizarea fundațiilor pentru blocurile 31, 32 și 34. Te așteptăm cu alte informații despre proiectul nostru Coresi Avantgarden și în luna iunie.

Până atunci… zile cu soare! Îi poți susține pe eroii noștri duminică, la Brașov Heroes – cursa cu obstacole a comunității! 😀





Grup

IMMO LILA SRL

societate de drept roman, cu sediul social în municipiul Brașov, str. Ioan Popasu 15, Biroul 5A, Bl. C14, Ap. 50 și punct de lucru în municipiul Brașov, str. Zaharia Stancu nr. 8B, jud. Brașov, cu nr. de ordine în Registrul Comerțului J8/2159/2017 și CUI 37998040, cont bancar IBAN nr: RO04 BSEA 0110 0000 0062 6149, deschis la Credit Agricole Bank

Immo Lodgia S.R.L

societate de drept roman, cu sediul social în municipiul Brașov, strada Zaharia Stancu, nr. 6, bloc Euforia, parter, Spațiul Comercial 2, județ Brașov, România, inregistrata sub cod fiscal RO 35259556, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr.: J8/1924/23.11.2015, având contul nr: RO22 INGB 0000 9999 0547 3352, deschis la banca ING Bank

Avantgarden Immo-Invest S.R.L.

societate de drept roman, cu sediul social in municipiul Brașov, strada Zaharia Stancu, nr. 6, bloc Euforia, parter, Spațiul Comercial 5, județ Brașov, România, având cod unic de înregistrare RO 31570460, înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov sub nr. J08/679/2013, cont bancar IBAN nr: RO72 BSEA 0110 0000 0134 9806, deschis la Credit Agricole Bank