Jurnal pe șantier… februarie 2019

Jurnal pe șantier… februarie 2019

Am derulat și cea de-a doua filă a jurnalului… A fost o lună productivă, lucru care s-a oglindit și în lucrările de la Coresi Avantgarden, ajunse la faza a patra. Îți povestim cum au evoluat activitățile de construcție în luna februarie și ce vești bune avem pentru fiecare bloc din proiectul nostru.

Februarie este cea de-a doua lună a anului și numără 28 de zile, respectiv 29 pentru anii bisecți. În cele patru săptămâni se strecoară sărbătorile iubirii: Valentine’s Day și Dragobetele tradițional. Prima dată februarie a făcut parte din calendarul roman în anul 713 î.H, durata sa modificându-se periodic, până când Iulius Cezar a stabilit-o prin reforma din 45 î.H la cea din prezent. Un motiv în plus, care o face specială, constă în faptul că este singura lună care poate trece fără nicio lună plină. În emisfera sudică este o lună de vară, echivalentă lui august.

Iată ce ne-a adus luna februarie pe șantier:

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a doua

În blocul Dinamic (14) echipa de construcții se pregătește de finalizarea lucrărilor.

Pentru blocul Unic (15) au fost recepționate un număr de 42 de apartamente și 4 spații comerciale. Singurele lucrări care au mai rămas de efectuat la nivelul blocului sunt placarea rampei pentru persoanele cu dizabilități și sistematizarea verticală (asfalt, spații verzi).

În ceea ce privește blocul Stil (16), au fost predate clienților toate apartamentele, fiind recepționate în număr de 70. Urmează să fie finalizată placarea rampei pentru persoanele cu dizabilități și sistematizarea verticală (asfalt, spații verzi).

Din blocul Stil (17) au fost predate 33 apartamente. Urmează să fie placată rampa pentru persoane cu dizabilități, scara exterioară și să se efectueze sistematizarea verticală.

Blocul Activ (18) are în curs de finalizare lucrările de palcare cu PAL a spațiilor pentru contoare de apă și gaz. Aici au fost predate 34 apartamente. Sunt în curs de finalizare placarea rampei pentru persoane cu dizabilități, scara exterioară și să se efectueze sistematizarea verticală.

În blocul Activ (19) au fost predate 28 apartamente. Ultimele retușuri constau în placarea rampei pentru persoane cu dizabilități, scara exterioară și ralizarea sistematizării verticală (asfalt, spații verzi).

Blocul Tonic (28) are predate toate apartamentele. În curând se va placa rampa pentru persoane cu dizabilități și va avea loc sistematizarea verticală (asfalt, spații verzi).

În blocul Avatar (29) au fost instalate ușile de acces, parchetul, plintele și ușile interioare. Momentan se montează profilele, se aplică siliconul și se adaugă ultimele accesorii. Menționăm de asemenea că aparatajul electric este montat în toate apartamentele. Au fost finalizate lucrările de aplicare a tencuielilor decorative în spațiile comune și vopseaua lavabilă, iar balustradele metalice interioare sunt montate. În curând se demarează lucrările de placare cu PAL a spațiilor pentru contoare de apă și gaz. Recepțiile apartamentelor sunt în derulare, până în momentul de față fiind recepționate 5 unități.

Ultimul bloc din faza a doua, Avatar (30), are următoarele vești: are aplicată vopseaua lavabilă în întregul bloc, iar de la parter până la etajul 6 sunt montate ușile de acces în apartamente și ușile interioare. De asemenea, s-au montat parchetul și plintele în toate apartamentele de la parter până la etajul 6. În prezent se montează profilele, se aplică siliconul și se adaugă ultimele accesorii. Boxele de depozitare din demisol sunt finalizate. Au fost recepționate până acum 31 de apartamente.

 

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a treia

Și pentru aceste blocuri avem vești bune. Astfel în blocul A sunt finalizate lucrările de placare a tavanului cu gips carton. Începând cu data de 1 martie se demarează lucrările de placare cu gresie și faianță a apartamentelor, precum și a balcoanelor. Cu privire la lucrările exterioare, este finalizată placarea cu polistiren a fațadelor, precum și aplicarea plasei din fibră de sticlă și masa de șpaclu. Odată cu temperaturile pozitive, urmează să se aplice și tencuiala decorativă.

Pentru blocul B, scara 1 are finalizată structura de rezistență și zidăria din cărămidă, iar tâmplăria exterioară este montată de la demisol până la etajul 5. De asemenea, instalațiile sanitare, termice și electrice sunt finalizate până la etajul 5. La balcoanele de la parter până la etajul 4 este aplicată hidroizolația. Scara 2 a blocului are finalizată structura de rezistență, zidăria din cărămidă și tâmplăria exterioară. De asemenea, și instalațiile sanitare, termice și electrice sunt montate în întregul bloc. Toate balcoanele sunt prevăzute cu hidroizolație. De la parter până la etajul 2 s-au încheiat lucrările de aplicare a tencuielii, șapa, placarea cu gips carton a ghenelor, placarea cu gips carton a tavanului, fiind montate și glafurile din marmură.

Blocul C are finalizată structura de rezistență, zidăria din cărămidă și tâmplăria exterioară. Instalațiile sanitare, termice și electrice sunt montate complet în întregul bloc. Toate balcoanele sunt prevăzute cu hidroizolație. S-au încheiat și lucrările de aplicare a tencuielilor. De la parter până la etajul 5 s-au finalizat lucrările de turnare a șapei, placarea cu gips carton a ghenelor și a tavanului, dar și lucrările de montare a glafurilor din marmură la ferestre. Cu privire la lucrările exterioare de arhitectură, este finalizată hidroizolația pentru ultimul nivel și au fost placate cu polistiren toate fațadele. În plus, la fațadele nord, sud și vest s-a aplicat plasa din fibră de sticlă și masa de șpaclu. Urmează ca, odată cu creșterea temperaturii atmosferice, să se aplice și tencuiala decorativă.

Ultimul din această fază – blocul  D, are finalizate instalațiile electrice. În ceea ce privește lucrările exterioare de arhitectură, este finalizată hidroizolația peste ultimul nivel. Toate balcoanele sunt prevăzute cu hidroizolație și toate fațadele sunt placate cu polistiren. Temperaturile pozitive vor ajuta la montarea plasei din fibră de sticlă și a masei de șpaclu.

 

Evoluția lucrărilor pentru blocurile din faza a patra

Aceste blocuri nu au primit încă un nume, dar asta nu ne împiedică să vi le prezentăm pe rând. Pentru blocul 20, structura de rezistență a fost finalizată până la etajul 9. În prezent echipele de structuriști lucrează la realizarea aticului. Hidroizolația și termoizolația pereților de la demisol s-a finalizat, ca și umpluturile perimetrale. Cu privire la lucrările de zidărie, s-au finalizat de la demisol până la etajul 7. Tâmplăria exterioară a fost montată de la parter până la etajul 5. Instalațiile sanitare și termice s-au definitivat de la parter până la etajul 4. De la parter până la etajul 5 balcoanele sunt prevăzute cu hidroizolație.

La blocul 21 structura de rezistență este finalizată până la etajul 6. Momentan echipele de structuriști lucrează la realizarea aticului. S-a finalizat hidroizolația și termoizolația pereților de la demisol, precum și umpluturile perimetrale. Despre lucrările de zidărie, aflați că sunt finalizate de la demisol la etajul 4, iar tâmplăria exterioară este montată la parter și la etajul 1. Balcoanele sunt prevăzute cu hidroizolație.

Blocul 22 are structura de rezistență finalizată până la etajul 2. Echipele de structuriști se concentrează pe realizarea pereților și a stâlpilor din beton armat de la etajul 3. Este finalizată hidroizolația și termoizolația pereților de la demisol, ca și umpluturile perimetrale. În același timp au fost demarcate lucrările din zidărie de cărămidă, până în prezent fiind finalizate la demisol și parter.

Despre blocul 23, vă împărtășim că are structura de rezistență finalizată până la etajul 2. Echipele de structuriști lucrează momentan la realizarea pereților și a stâlpilor din beton armat de la etajul 3. Sunt finalizate hidroizolația și termoizolația pereților de la demisol și umpluturile perimetrale. Au fost demarcate lucrările din zidărie de cărămidă, până în momentul de față finalizându-se la demisol și parter.

În ceea ce privește blocul 24, lucrările de construcție avansează cu pași repezi. Până în prezent s-au realizat săpătura, fundațiile și demisolul. Suprastructura este finalizată până la etajul 1, echipele de structuriști lucrând la realizarea planșeului peste etajul 2. Sunt terminate hidroizolația și termoizolația pereților de la demisol, precum și umpluturile perimetrale.

Nu în ultimul rând, blocul 25 are lucrările în plină desfășurare. Până în momentul de față au fost realizate săpătura, fundațiile și demisolul. Suprastructura este finalizată până la etajul 2, lucrându-se la realizarea pereților și a stâlpilor din beton armat de la etajul 3. Hidroizolația și termoizolația pereților de la demisol este finalizată, ca și umpluturile perimetrale.

Sperăm că veștile v-au înseninat ziua și vă dorim ca primăvara ce abia înmugurește să vă transmită energie și voie bună. Noi vă așteptăm cu noi povești de pe șantier și în luna martie.





Grup

IMMO LILA SRL

societate de drept roman, cu sediul social în municipiul Brașov, str. Ioan Popasu 15, Biroul 5A, Bl. C14, Ap. 50 și punct de lucru în municipiul Brașov, str. Zaharia Stancu nr. 8B, jud. Brașov, cu nr. de ordine în Registrul Comerțului J8/2159/2017 și CUI 37998040, cont bancar IBAN nr: RO04 BSEA 0110 0000 0062 6149, deschis la Credit Agricole Bank

Immo Lodgia S.R.L

societate de drept roman, cu sediul social în municipiul Brașov, strada Zaharia Stancu, nr. 6, bloc Euforia, parter, Spațiul Comercial 2, județ Brașov, România, inregistrata sub cod fiscal RO 35259556, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr.: J8/1924/23.11.2015, având contul nr: RO22 INGB 0000 9999 0547 3352, deschis la banca ING Bank

Avantgarden Immo-Invest S.R.L.

societate de drept roman, cu sediul social in municipiul Brașov, strada Zaharia Stancu, nr. 6, bloc Euforia, parter, Spațiul Comercial 5, județ Brașov, România, având cod unic de înregistrare RO 31570460, înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov sub nr. J08/679/2013, cont bancar IBAN nr: RO72 BSEA 0110 0000 0134 9806, deschis la Credit Agricole Bank