Aranjamente și decoruri de Paște pentru acasă

Aranjamente și decoruri de Paște pentru acasă

Decorațiunile pentru Paște ar trebui să fie ușor de realizat și amuzante, cu atât mai mult cu cât sărbătoarea preferată a primăverii este la un pas distanță. Pentru că ne dorim să fii cât mai relaxat și să te bucuri de un decor plăcut în apartamentul tău din Coresi Avantgarden, îți venim în ajutor cu câteva idei practice.

Paștele este o sărbătoare plină de culoare și de bucurie, iar aceste sentimente se reflectă în tot ceea ce ține de ea, inclusiv în aranjamentele și decorațiunile pe care le pregătești pentru acasă. Începând de la masa de Paște și terminând cu rafturile din apartament suntem siguri că vrei ca toate să emane o căldură sufletească aparte. Te ajutăm cu trucuri mici, dar de efect, care îți vor înveseli căminul și ți-l vor transforma într-o oază de relaxare primitoare.

Flori din hârtie

Pentru că anotimpul revenirii la viață este primăvara, florile sunt modul prin care natura se bucură. Ca să presari un strop de bucurie și la tine acasă, îți recomandăm să confecționezi mici flori din hârtie care vor rezista un timp îndelungat. Împăturește în jumătate câteva forme din hârtie pentru brioșe (dacă ai forme colorate este și mai bine) și decupează contururi de petale și de franjuri. Apoi împăturește o bucată de fir metalic floral în jumătate și răsucește-l în jurul falselor stamine. La final, străpunge cu firul centrul la trei sau patru flori din hârtie și încheie prin înfășurarea benzii florale în jurul bazei florilor. Le poți presăra fie pe masa de Paște, fie prin apartament, în diverse puncte strategice.

Șervete de masă sub formă de urechi de iepure

Frumuseștea decorațiunilor de Paște constă și în varietatea lor. Ele pot fi colorate sau subtile și elegante, așa cum sunt aceste urechi. Împăturește un șervet de masă în jumătate pentru a crea un triunghi, apoi răsucește-l într-o bandă lungă și împăturește din nou în jumătate. Introdu un pai printr-o mărgea și leagă bine șervetul. La final introdu trei paie prin mai multe mărgele sub formă de mustăți. Vei obține un aranjament simpatic, numai bun de așezat în farfurie.

Ouă presarate pe rafturi și în dulapuri

Nu este nimic greșit dacă împrăștii decorațiuni ce implică ouă prin întreaga casă, chiar și în dulapuri sau pe rafturi. Așază ouă vopsite și decorate în recipiente din porțelan, pe șervete de masă, pe inele din lemn sau chiar în forme de brioșe din hârtie. Efectul surprinzător va fi garantat.

Ghirlandă din ouă

Pentru un spirit festiv de impact nu vei da greș cu o ghirlandă din hârtie. Poți decupa ouă de aceeași dimensiune sau de mărimi diverse din hârtie glasată, pe care le vei lipi de o panglică lungă din saten, pentru un plus de stil. O poți agăța fie în holul de la intrare, fie chiar în sufragerie, unde îți va întâmpina musafirii.

Tablou din nasturi

Folosește nasturi de toate culorile și mărimile, lipici rezistent și o ramă de poză pentru a crea imaginea unui ou. Poți lipi nasturii grupat, în funcție de culoare sau îți poți folosi imaginația, crând un tablou suprarealist. Cu siguranță va avea impact deosebit dacă vei concepe un curcubeu.

Piesă centrală de Paște

Ideea acestei piese de masă este extrem de rapid de realizat. Ai nevoie doar de un vas gol, chiar și o sticlă cu gât mai larg sau un borcan cu aspect interesant, în care poți introduce ramuri din diverși pomi înfloriți. Mirosul va fi mai mult decât îmbietor dacă vei apela la ramuri de liliac.

Ne dorim ca ideile noastre să îți servească drept inspirație și îți dorim să ai parte de o sărbătoare de Paște în liniște și lumină alături de prieteni și familie.

 





Grup

IMMO LILA SRL

societate de drept roman, cu sediul social în municipiul Brașov, str. Ioan Popasu 15, Biroul 5A, Bl. C14, Ap. 50 și punct de lucru în municipiul Brașov, str. Zaharia Stancu nr. 8B, jud. Brașov, cu nr. de ordine în Registrul Comerțului J8/2159/2017 și CUI 37998040, cont bancar IBAN nr: RO04 BSEA 0110 0000 0062 6149, deschis la Credit Agricole Bank

Immo Lodgia S.R.L

societate de drept roman, cu sediul social în municipiul Brașov, strada Zaharia Stancu, nr. 6, bloc Euforia, parter, Spațiul Comercial 2, județ Brașov, România, inregistrata sub cod fiscal RO 35259556, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr.: J8/1924/23.11.2015, având contul nr: RO22 INGB 0000 9999 0547 3352, deschis la banca ING Bank

Avantgarden Immo-Invest S.R.L.

societate de drept roman, cu sediul social in municipiul Brașov, strada Zaharia Stancu, nr. 6, bloc Euforia, parter, Spațiul Comercial 5, județ Brașov, România, având cod unic de înregistrare RO 31570460, înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov sub nr. J08/679/2013, cont bancar IBAN nr: RO72 BSEA 0110 0000 0134 9806, deschis la Credit Agricole Bank